News Flash:

Tenorul Corneliu Fanateanu, fost director artistic al Operei din Bucuresti, a murit la 81 de ani

4 Decembrie 2014
1265 Vizualizari | 1 Comentarii
Corneliu Fanateanu
Tenorul Corneliu Fanateanu, fost director artistic al Operei Romane din Bucuresti, a murit la varsta de 81 de ani.

Corneliu Fanateanu a fost timp de mai multe decenii unul dintre artistii de baza ai scenei lirice romanesti.

Ceremonia religioasa va avea loc vineri, la ora 9.00, la Opera Romana din Cluj-Napoca, fiind urmata de inmormantarea la cimitirul Manastur, se arata pe site-ul institutiei.

Cu o frumoasa voce de tenor liric, care a evoluat apoi spre un spectru mai plin, a realizat creatii de neuitat in marile titluri din repertoriul de opera precum "Don Giovanni", "Flautul fermecat", "Faust", "Don Carlo", "Freischutz", "La traviata", "Rigoletto", "Tosca", "Evgheni Oneghin", "Andrea Chenier" si foarte multe altele, pana la "Walkyria", ultima sa premiera. Nu au lipsit din repertoriul sau operele romanesti si cateva operete, precum si lieduri si creatii vocal-simfonice, informeaza Opera Nationala Bucuresti (ONB).

Nascut pe 18 ianuarie 1933, intr-un sat din judetul Salaj, artistul a studiat la Conservatorul din Cluj si a debutat la Opera Romana din orasul de pe Somes la varsta de 21 de ani, in spectacolul "Cneazul Igor". S-a perfectionat si la Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma, iar in anii tineretii a obtinut premii la importante concursuri internationale. Intre 1964 - 1988 a fost solist al Operei Romane din Bucuresti, fiind si director artistic al institutiei intre 1976 - 1982. A activat si in diplomatie, ca atasat cultural la Ambasada Romaniei din capitala Italiei.

A cantat mult pe scenele nationale, dar si in multe alte tari din Europa, Asia si Oceania si a efectuat inregistrari pentru radio si televiziune, dar si pentru casa de discuri Electrecord. Printe realizarile sale se numara si inregistrarea integrala a operei "Tosca" realizata alaturi de Virginia Zeani si de Nicolae Herlea, devenita o inregistrare de referinta pe plan mondial. De asemenea, a cantat in spectacole cu distributii internationale de mare tinuta, printre colaboratorii sai figurand dirijorii Nello Santi, Ruslan Raicev, Alexandr Ceakarov si solistii Grace Bumbry, Nicola Ghiuzelev, Helen Donath, Mady Mesple, Nicola Martinucci, Aldo Proti, Giuseppe Tadei, Gundula Janovitz.

Corneliu Fanateanu a cantat si alaturi de marii artisti ai scenei lirice romanesti, printre acestia numarandu-se Nicolae Herlea, Maria Slatinaru Nistor, Eugenia Moldoveanu, Octav Enigarescu, Dan Iordachescu, Silvia Voinea, precum si solistii de prim plan ai Operei Romane din Cluj.

In anii de dupa pensionare s-a dedicat pedagogiei cantului, avand un mare numar de elevi, multi dintre ei ajunsi solisti de baza ai Operei Nationale Bucuresti.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

operei romane murit inmormantarea cimitirul manastur
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1275 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031304 (s)