News Flash:

TENSIUNI IN CRIMEEA. NATO cere Rusiei retragerea trupelor. Merkel anunta ca Putin accepta dialogul

3 Martie 2014
930 Vizualizari | 0 Comentarii
Trupele proruse din Crimeea au inconjurat trei baze militare ucrainene, in incercarea de a elimina orice punct de rezistenta, de a prelua total controlul peninsulei si de a pune o presiune suplimentara pe umerii noilor autoritati de la Kiev. Kievul a acuzat Moscova ca "a declarat razboi" Ucrainei si a anuntat ca, in vreme ce se pregateste sa faca fata interventiei militare ruse, asteapta totusi ajutor extern. NATO a cerut retragerea trupelor ruse, iar Washingtonul a amenintat chiar cu izolarea economica si excluderea Rusiei din G8, aceasta propunere pare sa se loveasca insa de reticenta Germaniei. Germania este totusi, prin cancelarul Angela Merkel, cea care a reusit sa il convinga pe Putin sa accepte initierea unui dialog.

Secretarul de Stat american, John Kerry, se va deplasa marti la Kiev, cu scopul de a-si arata sprijinul pentru autoritatile interimare ucrainene, in contextul in care trupele ruse detin controlul total asupra Crimeei, au anuntat duminica oficiali americani, relateaza AFP.

Citeste si: MESAJ TERIBIL al Ministrului de Interne din Ucraina, pe Facebook: "Invazie rusa"

Intr-un comunicat, Departamentul de Stat a anuntat ca John Kerry se va deplasa marti in capitala Ucrainei.

"Pe 4 martie, la Kiev, secretarul de Stat Kerry se va intalni cu reprezentantii noului Guvern ucrainean, liderii (Parlamentului) si membri ai societatii civile", a anuntat intr-un comunicat purtatoarea de cuvant a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.

In Ucraina, seful diplomatiei americane "va reafirma sprijinul puternic al Statelor Unite pentru suveranitatea, independenta si integritatea teritoriala a Ucrainei", potrivit comunicatului.

Pe de alta parte, oficiali ai administratiei presedintelui Barack Obama au afirmat, in cursul unei conversatii telefonice, ca Moscova a incheiat operatiunile de preluare a controlului asupra Crimeei, o peninsula din sudul Ucrainei unde stationeaza flota rusa la Marea Neagra.

Citeste si: Ucraina face apel la SUA si Marea Britanie sa ii garanteze suveranitatea

"Nu exista nicio indoiala asupra faptului ca ei ocupa Crimeea. Ei isi sporesc prezenta militara si se stabilesc" pe peninsula ucraineana, a spus un diplomat american.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

crimeea nato angela merkel john kerry kiev moscova
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1172 (s) | 33 queries | Mysql time :0.018734 (s)