Un raport al companiei chineze Tencent susține că adevăratele proporţii ale epidemiei de coronavirus din China ar fi altele față de cifrele oficiale.

Potrivit raportului celor de la Tencent, cel puțin 154.023 de oameni ar fi fost infectaţi cu virusul ucigaș şi nu mai puţin de 24.589 de persoane ar fi decedat, potrivit Taiwan News.

Astfel, numărul celor infectaţi ar fi mult mai mare decât cel anunţat oficial de autorităţile din China.

Nici la numărul cazurilor celor vindecaţi, cifrele nu coincid cu cele anunţate de autoritățile chineze.

Raportul oficial al autorităţilor susține că 300 de persoane şi-au revenit, însă cifra reală ar fi de doar 269.

Oficialii chinezi încearcă să afle cum a ajuns public raportul celor de la Tencent.

Unii spun că ar fi vorba de o problemă tehnică, de prelucrare a datelor, dar pe de altă se vorbeşte despre faptul că anumiți actori din politică ar fi dorit ca datele să fie publice, pentru a arăta exact dimensiunea dezastrului cu care se confruntă statul chinez.

coral