Consiliul Județean Cluj a finalizat investiția „Dezvoltare Parc Industrial Tetarom I, edificare Clădiri, Extindere şi Modernizare Infrastructură”, proiect european finanțat în proporție de 50% prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională – Programul Operațional Regional 2007-2013, odată cu această etapă proiectul devenind pe deplin funcțional.

Astfel, în cadrul P.I. Tetarom 1 situat în zona străzii Tăietura Turcului din municipiul Cluj-Napoca, au fost recepționate mai multe obiective care au făcut obiectul acestui proiect european de extindere a infrastructurii de business, respectiv un imobil de birouri cu regim de înălţime D + P + 5E, un sediu administrativ, două hale de depozitare, o parcare auto și un drum tehnic de acces prin spatele halei numărul 2.

În ceea ce privește strict cele patru imobile realizate de Consiliul Județean Cluj, suprafața utilă a acestora este de peste 9.500 de mp.

Finalizarea acestui proiect de aproximativ 10 milioane de euro, după un decalaj de 5 ani datorat alunecărilor de teren din zona Tetarom, e o realizare importantă a Consiliului Județean Cluj care extinde, astfel, capacitatea de găzduire a firmelor și a start-up-urilor”, a declarat Președintele Alin Tișe

Reamintim în acest context faptul că obiectivul general al proiectului de extindere cu 16,8 hectare a Parcului Industrial Tetarom I îl constituie creșterea calității vieții și crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor în zona metropolitană Cluj-Napoca. Darea în exploatare a acestor imobile ultramoderne va avea, cu certitudine, un impact semnificativ în ceea ce privește atragerea de noi investiții și accelerarea dezvoltării economice a Clujului.

coral