News Flash:

TIFF a anuntat o parte din filmele care vor rula la cea de-a 15 editie a festivalului

26 Februarie 2016
258 Vizualizari | 0 Comentarii
Festivalul International de Film Transilvania se pregateste intens pentru editia aniversara, a 15-a din istoria celui mai mare eveniment de gen din Romania. TIFF 2016 va avea loc intre 27 mai si 5 iunie, la Cluj-Napoca, si va transforma din nou intreg orasul, timp de 10 zile. Nominalizate la Oscar sau premiate la Berlin, Cannes, Venetia, Toronto, Locarno si San Sebastian, primele filme confirmate aduc in atentie nume ca Alexander Sokurov si Terence Davies, dar si povesti fascinante din intreaga lume.

Doua dintre filmele nominalizate anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film strain vor rula in premiera la Cluj: A War (r. Tobias Lindholm), despre un comandant acuzat de crime de razboi in Afganistan, dupa o decizie controversata, si Embrace of the Serpent (r. Ciro Guerra), primul film columbian care concureaza pentru statueta. Filmata in Amazon, pelicula se bazeaza pe jurnalele unor oameni de stiinta si il are in centru pe samanulKaramakate, ultimul supravietuitor al tribului sau. Premiat la Cannes, in Quinzaine des Réalisateurs, filmul este considerat una dintre revelatiile anului.


Proaspat premiat cu Ursul de Argint pentru scenariu la Festivalul de la Berlin, Tomasz Wasilewski revine la TIFF cu o poveste din Polonia abia iesita din comunism, splendid filmata de directorul de imagine Oleg Mutu, United States of Love.


Una dintre marile atractii la TIFF 2016 va fi si noua productie marca Alexander Sokurov, distinsa cu doua premii la Venetia - Francofonia, un magistral portret si o reflectie asupra rolului muzeului Luvru in istorie, dar si a Frantei, ca natiune indragostita de arta. De la Venetia vine si 11 Minutes, noua pelicula a renumitului cineast Jerzy Skolimowski, propusa de Polonia la Oscar. Regizorul surprinde societatea fragmentata post 9/11 in mai multe istorii diferite, filmate timp de 11 minute fiecare. Mult-asteptat este si filmul care marcheaza revenirea celebrului Terence Davies, Sunset Song, adaptarea romanului omonim, o drama luxurianta vizual despre o tanara care isi cauta calea undeva in Scotia, in 1932.


Cu totul inedit este un alt concurent la Leul de Aur: Heart of a Dog, de Laurie Anderson, un eseu hibrid emotionant, realizat in memoria cainelui artistei renumite pentru experimentele sale in arta si muzica, si unul dintre pionierii muzicii electronice. Secvente reale si altele imaginate despre drumul lui dupa moarte construiesc o reflectie unica asupra vietii. Heart of a Dog s-a aflat pe lista scurta la Oscar, la categoria documentar, si a impresionat critica internationala.


Piata Unirii din Cluj va gazdui cateva dintre cele mai spectaculoase productii din festival. Un deliciu pentru fanii TIFF va fi excentricul si flamboaiantul Baahubali: The Beginning, cel mai scump film indian din istorie, cu un buget de 40 de milioane de dolari, dar si cel care a inregistrat cele mai mari incasari in propria tara, India. Filmul a calatorit prin marile festivaluri, de la Busan la Sitges si Tallinn si va fi adus in premiera la TIFF.


Un alt tip de spectacol, al unui oras violent si promiscuu, aduce The King of Havana, cel mai nou film al regizorului Agusti Villaronga, omagiat in sectiunea 3x3 la TIFF 2015.Portretul dur si realist al capitalei Cubei in anii 90 are trei nominalizari la premiile Goya si un premiul pentru interpretare la San Sebastian acordat actritei Yordanka Ariosa. Socanta este si jungla urbana din Te prometo anarquía (Locarno, San Sebastian), filmul lui Julio Hernández Cordón despre doi barbati tineri care se indragostesc in Mexico City si se implica in traficul cu sange.


In Mexic e plasata si drama bizara din Bleak Street / La calle de la amargura, noul film al maestrului Arturo Ripstein, proiectat in competitie la Venetia si Toronto. Scenariul porneste de la un caz care a facut valva in 2009 - doi frati luptatori care sufereau de nanism, celebri in Mexic, au fost ucisi.Din America de Sud vine si castigatorul premiului Semaine de la Critique la Cannes - mult-asteptatul Paulina, de Santiago Mitre, care exploreaza trauma complexa si derutanta a unei femei dupa un viol. The Apostate (r. Federico Veiroj, distins cu Premiul Special la TIFF 2011 pentru A Useful Life), favoritul criticii la San Sebastian, este o comedie existentiala despre un barbat spaniol care se incurca in itele birocratice ale Bisericii Catolice, atunci cand decide sa renunte la religia lui.


 


a war tomasz wasilewski tiff francofonia 11 minutes bleak street
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1006 (s) | 35 queries | Mysql time :0.024087 (s)

loading...