News Flash:

Tise vrea sa investeasca 1 milion de euro in restaurarea Palatului Banffy, cladire care urmeaza sa fie retrocedata

27 Martie 2017
1774 Vizualizari | 0 Comentarii
Alin Tise

Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj, a initiat un proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii ,,Reabilitare fatade Palatul Bánffy - Muzeul de Arta Cluj", proiect ce urmeaza a fi supus spre aprobare plenului forului deliberativ judetean.

Potrivit reprezentantilor CJ Cluj, necesitatea investitiei la"aceasta perla arhitecturala" a Clujului este relevata de documentatia elaborata in acest scop, ca pas premergator executarii lucrarilor la obiectivul ,,Reabilitare fatade Palatul Bánffy - Muzeul de Arta Cluj" - Monument istoric situat in Cluj-Napoca, Piata Unirii nr. 30. Potrivit acestui raport, fatada principala - vest si fatada posterioara - est, sunt degradate la nivelul finisajelor, elementelor decorative si inchiderilor, dar si la nivelul elementelor structurale, existand riscul de caderi partiale ale acestora.

"In acest sens, potrivit documentatiei in cauza, avizata deja favorabil de catre Ministerul Culturii si Identitatii Nationale - Directia Patrimoniu Cultural, se propune realizarea unui sistem eficient de evacuare a apelor pluviale, de protectie la umiditatea solului, reteseri, injectari pentru refacerea continuitatii diafragmelor, fixarea componentelor de piatra. Astfel, sunt necesare lucrari de restaurare a fatadelor est si vest, respectiv a gangului principal de sub logie, in rezalitul central. De maxima necesitate sunt lucrarile de restaurare a fatadei vestice, in vederea punerii in siguranta a elementelor si finisajelor, reimprospatarii aspectului si armonizarii din punct de vedere estetic si fatadei la frontul Pietei Unirii. Interventiile vor cuprinde inclusiv lucrari de refacere/reparare a elementelor invelitorii si a sistemului de preluare si conducere a apelor pluviale, respectiv restaurarea elementelor artistice, indeosebi a celor de piatra.", arata reprezentantii CJ Cluj intr-un comunicat remis pe adresa redactiei.

Lucrarile de la Palatului Bánffy, cladire compusa din doua corpuri, amplasate pe un teren cu o suprafata totala de 3.284 de m², urmeaza sa se desfasoare pe parcursul a doi ani calendaristici, conform graficului de esalonare propus - anul 1 - cca. 58 %  si anul 2 - cca. 42 %, valoarea totala a investitiei ridicandu-se la 4.549.008 de lei,  la care se adauga TVA.

,,Prin intermediul acestei initiative imi doresc sa evitam riscul de a pierde o serie de elemente extrem de valoroase din punct de vedere artistic, cultural si istoric, contribuind in acelasi timp la cresterea atractivitatii patrimoniului arhitectural din centrul istoric al Clujului. Totodata, lucrarile de reabilitare propuse au ca scop crearea unui cadru adecvat pentru multitudinea de evenimente culturale gazduite de Palatul Bánffy", a declarat presedintele Comsiliului Judetean Cluj, Alin Tise.
Palatul Banffy 

De amintit este faptul ca, desi s-a luat decizia ca o parte a Palatului Bánffy sa fie retrocedata, legislatia in vigoare prevede ca Muzeul de Arta sa isi poata continua activitatea in acest imobil pentru o perioada de 10 ani. Totodata, in varianta in care, la finalul acestei perioade proprietarul ar decide sa vanda cota-parte care ii revine, Consiliul Judetean Cluj va putea decide sa isi exercite dreptul de preemptiune, achizitionand imobilul.  In acelasi timp, forul judetean va putea pretinde recuperarea acestor sume pe care le investeste in lucrarile ce urmeaza a fi efectuate.

 


 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Palatul_Banffy.JPG
palatul banffy investitie alin tise retrocedare
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0907 (s) | 33 queries | Mysql time :0.019391 (s)