News Flash:

Traditii pentru spor si sanatate in Sambata Floriilor - Sambata lui Lazar

11 Aprilie 2014
1244 Vizualizari | 0 Comentarii
Cu o zi inainte de Duminica Intrarii lui Hristos in Ierusalim (Duminica Floriilor), in Biserica Ortodoxa este sarbatorita Invierea lui Lazar. Aceste doua zile de praznuire reprezinta puntea de legatura intre Postul Pastilor si Saptamana Patimilor.

Istoricul sarbatorii

In aceasta sambata, Biserica Ortodoxa cinsteste una dintre cele mai mari minuni savarsite de Iisus Hristos in viata pamanteana, invierea lui Lazar. Evenimentul religios s-a petrecut in localitatea Betania, unde Lazar, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Invierea lui Lazar a fost descrisa in Sfanta Evanghelie dupa Ioan in Capitolul 11, versetele de la 1-45.

Sfantul Evanghelist Ioan ne spune ca Lazar, originar din Betania (localitatea palestiniana Al-Izzariya de astazi), ca si surorile lui, Marta si Maria, facea parte din grupul persoanelor pretuite de Iisus.
Mai mult, traditia spune ca Lazar era fiul fariseului Simon, in casa caruia s-a pregatit Cina Mantuitorului.

Deseori, Iisus venea in casa celor trei frati

Iisus era departe de Betania, intr-un tinut pustiu, cand surorile lui Lazar i-au trimis mesageri si il chemau sa vina repede la casa lor, pentru ca Lazar era foarte bolnav, dar Evanghelistul Ioan nu mentioneaza amanunte despre boala lui Lazar. In acea zona pustie, Iisus se retrasese cu ucenicii sai, pentru a se feri de razbunarea conducatorilor religiosi ai evreilor. Numeroasele minuni savarsite de Iisus atunci, ca si mustrarile adresate acestora de Hristos i-au indarjit pe acestia, dornici sa-l prinda si sa-l omoare.

Iisus a ajuns in Betania in a patra zi de la moartea lui Lazar.

„Eu sunt invierea si viata"

In acest timp, familia indoliata a lui Lazar era consolata de prietenii familiei, dupa marea pierdere. Cand a ajuns la marginea satului, Iisus a fost intampinat de Marta, care i-a spus : „Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit". Atunci Hristos i-a raspuns: „Eu sunt invierea si viata!". Iisus a vrut s-o incurajeze : adica El, care a facut atatea minuni, are putere sa biruiasca moartea. La scurt timp a intalnit-o si pe Maria, cealalta sora a lui Lazar, care auzise ca Invatatorul a sosit in satul lor si i-a spus si ea: „Doamne, daca ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar si acum, daca ai voi, il poti invia, caci poti!

Evanghelistul consemneaza ca „vazand durerea surorilor lui Lazar si a prietenilor acestora, Iisus S-a intristat si, in fata mormantului lui Lazar, a plans. Hristos, Viata si datatorul vietii, era in acea clipa fata in fata cu moartea". „Atunci Iisus Hristos s-a rugat Tatalui Ceresc pentru minunea care urma sa se implineasca, le-a cerut celor prezenti sa inlature piatra de la usa mormantului si a strigat cu voce tare: „Lazare, iesi afara!" Acesta a iesit din mormant, asa cum fusese ingropat, infasurat in giulgiu si cu mahrama pe fata. Minunea a trezit si bucurie, si uimire, si cutremurare in randul celor prezenti. Unii au crezut in minunile lui Hristos, altii au hotarat sa-L parasca fariseilor. Cu acest prilej, sinedriul s-a intrunit si atunci s-a hotarat uciderea lui Iisus, dar si a lui Lazar cel inviat.

Lazar cel inviat, numit episcop episcop al Ciprului

Evangheliile precizeaza ca, dupa Cincizecime, cand prigonirile impotriva crestinilor au culminat cu uciderea arhidiaconului Stefan, Lazar si surorile lui au fugit in insula Cipru. Si el era cautat pentru a fi omorat, deoarece existenta lui era o dovada vie a dumnezeirii lui Iisus Hristos, pentru ca el fusese inviat din morti. Totodata, cand apostolii Pavel si Barnaba au fost in prima calatorie misionara l-au intalnit pe Lazar in Cipru si l-au hirotonit episcop al  orasului Chition. Pentru ca a trait dupa voia lui Dumnezeu, dupa miraculoasa inviere din morti, el a mai trait treizeci de ani si a fost ingropat in Cipru, unde a facut multe minuni.

Traditia spune ca, dupa invierea sa din morti, timp de 30 de ani, cat a mai trait, Lazar a mancat doar fructe. Se mai spune ca Maica Domnului nostru Iisus Hristos i-a lucrat cu mainile ei un omofor si i l-a daruit.

De asemenea, se mai spune ca, cele patru zile petrecute in mormant l-au marcat pe Lazar si, cat a trait, el n-a mai zambit niciodata.

Traditii in sambata Floriilor

In multe localitati, indeosebi in Sudul tarii, in ajunul Floriilor, se respecta traditia "Cantecelor de Pasti". In fiecare comunitate, in fata lacasurilor de cult ortodoxe, se intoneaza cantece religioase care amintesc despre moartea si invierea lui Lazar, prietenul lui Iisus. Invierea lui Lazar anticipeaza Invierea Mantuitorului Hristos.

In sambata Floriilor, la casele gospodarilor colinda fetele din localitatea respectiva , purtand pe cap cunune cu flori de camp. In colindele lor se povesteste despre moartea nefericita si despre inmormantarea unui tanar pe nume Lazar. Una dintre fete, care poarta numele de Lazarita, se imbraca in mireasa. In cantec, Lazarita deplang drama lui Lazar si spune ca acesta i-a cerut mamei sa-i faca azima si aceasta nu i-a indeplinit dorinta; atunci tanarul s-a dus cu oile la padure, s-a suit pe o creanga sa scuture frunze pentru oi, dar a inceput sa bata vantul. Atunci creanga s-a rupt, iar el a cazut si a murit. L-au gasit cele trei surori ale lui, l-au adus acasa, l-au scaldat in lapte dulce si l-au inmormantat.

In Sambata Floriilor copiii colinda la vecini si la prieteni cu crengute de salcie sfintite la biserica de preotul satului. In colindul lor se regasesc urari de bine si de sanatate. Cantecele copiilor povestesc din generatie in generatie despre Iisus, Cel care a fost primit cu slava si cu ramuri de maslin si de finic in Ierusalim de multimile care, peste o saptamana, l-au rastignit. Colindatorii sunt primiti de gazde cu multa bucurie. In cinstea lor, gazdele isi impodobesc casa cu salcie sfintita, isi exprima optimismul, spera si spun cu credinta: "Va asteptam si la anul!". Batranii satului respecta traditia si colindatorii sunt rasplatiti cu oua albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Sfantul Paste.

Prin traditie, in Sambata lui Lazar, gospodinele plamadesc placinte si sa le dea de pomana vecinilor, rudelor si tuturor musafirilor. Daca femeile pregatesc placinte, fetele tinere planteaza flori, fiind convinse ca numai cele sadite acum vor avea multe ramuri inflorite. In numeroase zone din tara, fetele mai mici, imbracate in rochii albe, impodobite cu flori de primavara, merg cu colindul prin sat, spunand povestea sarmanului Lazar care a murit foarte tanar. Gospodarii le cinstesc cu oua, pe care sa le incondeieze in Joia Mare.

duminica floriilor istoricul sarbatorii iisus traditie
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1723 (s) | 35 queries | Mysql time :0.052901 (s)

loading...