News Flash:

Traian Basescu respinge salvarea primarilor INCOMPATIBILI

15 Iulie 2014
593 Vizualizari | 0 Comentarii
Presedintele Traian Basescu pune bete-n roate alesilor locali care visau in continuare sa mai castige niste bani din calitatea de membri ai adunarilor generale ale companiilor locale de utilitati. Seful statului a retrimis Parlamentului legea care scapa peste 1000 de primari si sefi de consilii judetene de procesele cu Agentia Nationala de Incompatibilitate in care riscau sa fie condamnati definitiv pentru conflict de interese.

Presedintele Traian Basescu solicita Parlamentului reexaminarea legii prin care primarii si presedintii de consilii judetene sunt reprezentantii oraselor si judetelor in adunarile generale ale asociatiilor de dezvoltare intercomunitara, motivand ca acest act normativ ar avea un impact negativ si ar diminua activitatea ANI, venind in contradictie cu recomandarile din MCV, scrie realitatea.net.

Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, seful statului a semnat luni cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilitati publice nr. 51/2006 pe care a transmis-o presedintelui Senatului, Calin Popescu-Tariceanu.

Citeste si: Petro Porosenko i-a multumit lui Basescu pentru sprijinul acordat Ucrainei

Presedintele Basescu arata in cererea de reexaminare ca prin legea aflata la promulgare, primarilor si presedintilor consiliilor judetene li se acorda calitatea de reprezentanti ai comunelor, ai oraselor, respectiv, ai municipiilor si judetelor, in adunarile generale ale asociatiilor de dezvoltare intercomunitara, avand ca obiect de activitate serviciile de utilitati publice. Totodata, potrivit noii legi, primarii si presedintii consiliilor judetene isi pot delega, prin dispozitie, calitatea de reprezentant in adunarea generala a asociatiei, informeaza AGERPRES.

El mai precizeaza ca, potrivit legislatiei in vigoare (art. 37 si 92 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001), persoanele imputernicite sa reprezinte interesele unitatilor administrativ-teritoriale in asemenea asociatii sunt desemnate prin hotarare a consiliului local, respectiv a consiliului judetean in conditiile respectarii regimului incompatibilitatilor si al conflictului de interese prevazut de Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.

Citeste si: Victor Ponta o sustine in continuare pe sefa CNA Laura Georgescu

"Consideram ca adoptarea acestui act normativ nu este oportuna deoarece participarea primarilor si a presedintilor consiliilor judetene in organele de conducere ale asociatiilor de dezvoltare intercomunitara amintite nu se justifica in mod obiectiv. Mai mult, solutia legislativa propusa ar avea un impact negativ deoarece ar conduce la eludarea regimului incompatibilitatilor", sustine seful statului.

Presedintele Basescu subliniaza ca efectul noului text de lege este ca Agentia Nationala de Integritate nu va mai putea constata incompatibilitatea primarilor si a presedintilor consiliilor judetene care vor face parte din organele de conducere ale acestor asociatii.

"Consideram ca o asemenea optiune a legiuitorului diminueaza activitatea Agentiei Nationale de Integritate si vine in contradictie cu recomandarile cuprinse in Raportul Comisiei catre Parlamentul European si Consiliu privind progresele inregistrate de Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si de Verificare din anii 2013 si 2014 prin care se are in vedere consolidarea masurilor anticoruptie si de asigurare a integritatii", sustine el.

Citeste si: Basescu: „Am discutat cu anumite institutii ale statului DESPRE DEMISIA MEA”

Seful statului arata ca in contextul necesitatii combaterii coruptiei si asigurarii transparentei si a integritatii in sectorul public se impune mentinerea acestei incompatibilitati intre calitatea de primar sau presedinte al consiliului judetean si aceea de reprezentant al comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor in adunarile generale ale asociatiilor de dezvoltare intercomunitara avand ca obiect de activitate serviciile de utilitati publice pentru a se evita suprapunerea intereselor colectivitatilor locale cu cele personale.

"Este evident ca noul text de lege este de natura sa puna in discutie impartialitatea si obiectivitatea primarilor si a presedintilor consiliilor judetene, creand premisele unui conflict de interese", puncteaza Basescu.

El considera necesara crearea un cadru juridic corelat cu celelalte acte normative in materie si adecvat asigurarii integritatii in sectorul public, aratand ca astfel trebuie evitate de catre legiuitor paralelismele legislative, cerinta impusa de normele de tehnica legislativa prevazute de Legea nr. 24/2000 si de jurisprudenta Curtii Constitutionale.

"Avem in vedere faptul ca, prin legea aflata la promulgare, se modifica Legea serviciilor comunitare de utilitati publice nr. 51/2006, insa nu se face nicio trimitere la actul normativ ale carui dispozitii sunt afectate, respectiv prevederile Legii nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei. Apreciem ca aceasta modalitate de reglementare este de natura sa creeze instabilitate legislativa si texte de lege echivoce", este de parere seful statului.

El solicita reexaminarea legii trimise la promulgare, in sensul respingerii sale.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

alesilor locali parlamentului calin popescu-tariceanu coruptiei
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0760 (s) | 33 queries | Mysql time :0.017818 (s)