News Flash:

Triunghiul Bermudelor in Romania! O clujeanca s-a intors in TRECUT cu 50 de ani si a venit cu un ban de argint

23 Iunie 2016
375 Vizualizari | 0 Comentarii
La doar trei kilometri de Cluj, intri in padurea Hoia-Baciu si pasesti intr-un loc rupt de timp, un loc misterios si mirific, in care normalul si paranormalul se confunda, iar conventionalul si neconventionalul nu se mai pot deosebi.

In nicio padure nu sunt atatia copaci strambati sau rasuciti nefiresc. Peste tot, cate sase sau opt copaci rasar din aceeasi radacina. In loc sa creasca spre cer, stau arcuiti ca intr-o rugaciune, cu coroanele la pamant, aplecati nefiresc de o forta nestiuta.

Inca din stramosi, taranii clujeni cunosteau puterile stranii ale padurii si se fereau de ea, caci era peste puterea lor de intelegere. Mult timp, despre padure nu s-a prea vorbit, oamenii temandu-se sa pomeneasca locul pe care il credeau cazut sub blestem, scrie formula-as.ro.

Valul mistererelor din padure

- In 1968, agentiile internationale de presa au transmis fotografiile de exceptie ale unui OZN discoidal care survolase padurea clujeana. Atunci a inceput cariera ei internationala. Rapoarte despre Hoia-Baciu au fost prezentate peste tot, la institute de cercetare din Europa si SUA.

Prin forta si varietatea tulburatoare a aparitiilor din spatiul ei, padurea clujeana este "capitala" mondiala a paranormalului.

"In martie 1969, Alexandru Sift a vazut din Cluj o pata de un albastru foarte intens, care se deplasa pe cerul albastru" - povesteste Adrian Patrut. "A facut o poza si a observat un fel de halou intunecat in care se afla un OZN discoidal biconcav. Mergand a doua zi in padurea Hoia-Baciu sa vada eventuale urme ale evenimentului pe care-l observase, a gasit pe pamant un sant circular de 4-5 metri. De parca ceva foarte greu ar fi calcat acolo. In locul acela, iarba s-a uscat si n-a crescut 3-4 ani. Chiar si dupa 40 de ani, urma aceea era bine vizibila. Dar urmele de pe sol nu sunt singurele care insotesc fenomenele din padurea bantuita. Ades, cei care le-au urmarit, au detectat, intre altele, anomalii magnetice care dau peste cap busolele, dar si emisii radioactive puternice, in urma carora unora parul le-a cazut sau au albit", conform profesorului universitar clujean Adrian Patrut, presedintele Societatii Romane de Parapsihologie

Prof. Univ. Adrian Patrut

- Ceva cu totul aparte mi s-a intamplat in 2000, in preajma Pastelui. Ma dusesem atunci la padure cu un cercetator originar din Cluj, care traieste in Germania. Deodata, am observat ca din varfurile a mii si mii de copaci curgea ceva. Era o seva, un lichid... Parca era un izvor ce curgea de pe copaci, de la 10-15-20 de metri si se aduna la radacinile lor. Am ramas incremenit. Padurea Hoia-Baciu e cunoscuta pentru vegetatia ei foarte, foarte uscata, asa ca era ceva neobisnuit ce vazusem noi acolo.

A doua zi, cand ne-am intors, nu mai era nici urma din seva aceea abundenta ce curgea de pe miile de copaci. Pamantul uscat o absorbise cu totul. Mai exista o alta intamplare tulburatoare la care am asistat, si pe care n-am povestit-o nimanui pana acum. S-a petrecut dupa 1989 si in ea a fost implicata o studenta de la Cluj. Eram cu totii la liziera padurii, la doar 50 de metri de oras, pe coasta dinspre sud, care da spre Somesul Mic si de unde se vede tot orasul, intr-o deschidere panoramica frumoasa si mare. Si atunci, ceva i s-a intamplat fetei... Am vazut-o cum a stat tacuta si pierduta ca intr-o transa, vreme de o ora. Si cand s-a trezit, ne-a povestit ceva straniu. Brusc, incepuse sa vada Clujul cel vechi, de acum mai bine de 50 de ani. Nu numai ca-l vazuse, dar chiar se plimbase o ora intreaga (ora aceea a ei de transa!) prin Clujul fara blocuri. Mersese pe strazile si pe bulevardele lui, asa cum se infatisau ele si inainte, si in timpul razboiului. O vreme, am ascultat-o toti, unii mai increzatori, altii mai sceptici, dupa care ne-am dus la autobuz. Sfarsitul povestii a fost stupefiant. Cand sa plateasca, fata a gasit in buzunar o moneda de argint de 100 de lei, cu chipul Regelui Mihai. Aparuta de niciunde! Era dovada ca ea fusese cu adevarat, o ora, in trecut. Calatorise, nu avusese o simpla retrocognitie. E ceva greu de gandit, inca.

sursa:obiectiv.info

adrian patrut
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0996 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015502 (s)

loading...