News Flash:

Tudorel Toader a ales pe placul partidului. Tatal celei propuse la sefia DNA face parte din PSD

6 Septembrie 2018
312 Vizualizari | 0 Comentarii

Tatal Adinei Florea, propunerea lui Tudorel Toader pentru sefia DNA, este membru al PSD. Mai mult, acesta detine si functia de consilier judetean in Constanta.

Consilierul judetean PSD Dumitru Florea este tatal Adinei Florea, procurorul propus de Tudorel Toader pentru sefia DNA, informeaza g4media.ro.

Adina Florea, propunerea ministrului Justitiei pentru functia de procuror sef al Directiei Nationale Antiocoruptie, considera ca, pe langa lucrurile bune, in activitatea procurorilor anticoruptie din ultimii ani s-au inregistrat si destule abateri de la rigorile statului de drept.

„In ultimii ani, Romania a facut pasi importanti in lupta impotriva coruptiei, atat evaluarile externe, cat si analizele interne reflectand rezultatele consistente in acest domeniu, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (…) jucand un rol central prin activitatea desfasurata in mod constant. Fara a nega, astfel, lucrurile bune care s-au realizat in ultimii ani, un bilant necosmetizat al activitatii DNA pune in lumina destule, daca nu prea multe, abateri de la rigorile statului de drept”, a scris Adina Florea, in proiectul managerial publicat, joi, pe site-ul Ministerului Justitiei.

In opinia sa, atat in activitatea procurorilor cu functii de executie, cat si in activitatea celor cu functii de conducere, inclusiv „la nivel de varf”, au existat manifestari care „s-au indepartat simtitor de la abordarea profesionista, echilibrata, in contrast cu statutul profesiei, iar uneori chiar in conflict cu legea”.

„Asa s-a ajuns ca, prin contributia conjugata a unor membri ai corpului profesional din DNA, sa se recurga, caz fara precedent, la revocarea procurorului-sef al Directiei pentru „exercitarea discretionara a functiei si deturnarea activitatii de la combaterea coruptiei si a institutiei DNA de la rolul sau constitutional si legal”, a aratat Adina Florea.

In proiect sunt prezentate si principalele disfunctii si vulnerabilitati identificate in activitatea DNA, printre care plasarea activitatii in afara legii „prin activitati de investigare care au depasit limitele de competenta prevazute de Constitutie si de legile organice”, si diminuarea increderii publice in institutie „prin activitati explicite de incalcare a principiilor care guverneaza exercitarea functiei de procuror sef”.

Adina Florea sustine ca a mai constatat un respect institutional diminuat fata de alte institutii, o cooperare interinstitutionala deficitara, pasivitatea in fata unor semnale publice repetate de incalcare a legii de catre unii procurori si chiar promovarea acestora, lipsa de asumare a responsabilitatilor profesionale de catre procurorul sef al DNA in situatii in care o asemenea asumare se impunea, numarul in crestere al solutiilor de achitare definitiva dispuse de instantele de judecata, un mod deficitar de solutionare a situatiilor de criza care au umbrit activitatea institutiei si indicii de atragere a competentei altor unitati de parchet, cu incalcarea normelor de competenta legala.

„Semnale publice privind practici de ‘prioritizare’ a anchetelor penale fara niciun fundament legal, cu riscul crearii perceptiei sau chiar existenta unor ‘vendete’ si prin denaturarea sensului real al sintagmei ‘exercitandu-si atributiile numai in temeiul legii si pentru asigurarea respectarii acesteia’; comunicare deficitara intre procurorul sef al DNA si procurorii cu functii de conducere de la nivelul structurilor clasice de parchet, cu repercusiune asupra inexistentei unei riposte ferme asupra fenomenului infractional din domeniile vulnerabile la coruptie; promovarea in structurile DNA, pe baza interviurilor organizate la nivelul structurii centrale, in fata unor comisii constituite pe baza unor criterii netransparente, a unor procurori fara experienta profesionala in instrumentarea dosarelor penale avand ca obiect infractiuni de coruptie, la nivel inalt si/sau mediu, infractiuni de frauda in materia achizitiilor publice, infractiuni de macrocriminalitate economico -financiara, cu consecinta decredibilizarii profesionale a acestei structuri”, a mai scris Adina Florea.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

florea_3
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1154 (s) | 32 queries | Mysql time :0.020420 (s)