News Flash:

Udrea: Miscarea Populara cere Puterii sa respinga acciza suplimentara la carburanti

4 Aprilie 2014
814 Vizualizari | 0 Comentarii
Partidul Miscarea Populara (PMP) solicita tuturor parlamentarilor Puterii - PSD, UNPR, PC si UDMR - sa voteze impotriva legii de aprobare a OUG privind acciza suplimentara la combustibili, a declarat deputatul Elena Udrea, joi, in cadrul unei conferinte de presa. Ea a avertizat ca vor fi pichetate sediile de partid ale social-democratilor in cazul in care aceasta acciza va fi votata.

Elena Udrea
a afirmat ca masura introducerii accizei suplimentare la combustibili este una care 'va creste costul vietii pentru fiecare roman'.

Ea a adaugat ca PMP a incercat sa-l opreasca pe premierul Ponta sa introduca masura de la 1 aprilie prin cele 300.000 de semnaturi depuse la Guvern, dar nu a reusit, potrivit Agerpres.

Citeste si: Crin Antonescu: Parlamentarii PNL vor vota impotriva accizei pe carburanti

'Domnul Victor Ponta a ramas insensibil la dorinta populatiei pentru ca semnaturile acelea au fost luate de reprezentantii Miscarii Populare in strada, de la cetateni. Domnul Ponta a ajuns, asa, un fel de Ceausescu. Crede doar ce ii spun sondajele de casa, nu mai asculta si vocea oamenilor care l-au votat in decembrie 2012', a afirmat deputatul.

Udrea a adaugat ca mai exista o sansa ca scumpirile la benzina si motorina sa fie oprite, respectiv prin respingerea in Parlament a legii de aprobare a OUG privind acciza suplimentara pe litrul de carburant.

'De aceea, Partidul Miscarea Populara, venind in sustinerea solicitarii presedintelui Traian Basescu catre parlamentarii Romaniei, cere tuturor parlamentarilor Puterii, parlamentarilor PSD, UNPR, PC, UDMR, sa nu voteze legea de aprobare a acestei ordonante care scumpeste pretul la benzina si motorina. Am decis sa pichetam sediile PSD in toata tara in asa fel incat sa responsabilizam reprezentantii in Parlament ai PSD-ului si sa nu voteze impotriva interesului celor care i-au trimis in 2012 in Parlament', a declarat Udrea.

Citeste si: Dan Sova nu e sigur ca banii din ACCIZA vor ajunge la constructia de drumuri

Ea a adaugat ca, totodata, PMP va trimite cetatenilor scrisori prin care va arata cine sunt parlamentarii care vor vota pentru aprobarea OUG privind marirea pretului la combustibili.

'PMP afirma si demonstreaza ca aceasta crestere a preturilor la combustibili este inutila. Nu era nevoie de aceasta scumpire, daca, desigur, domnul Victor Ponta nu era in an electoral. Este o disputa care s-a acutizat in ultimele zile, unde se duc banii care vor fi incasati de catre Guvern din cresterea pretului la combustibil. Evident ca domnul Victor Ponta a avut incercari multiple de a justifica aceasta incasare la buget. (....) Una din aceste justificari si care a fost contrazisa, de altfel, de ministrul de Finante, este ca acesti bani vor merge in construirea de autostrazi. Daca ne uitam la bugetul pe anul acesta al Guvernului Ponta vom vedea ca la Ministerul Transporturilor bugetul este mai mic cu 8,3 miliarde de lei. Deci, nu catre bugetul Ministerului Transporturilor vor merge acesti bani, ci asa cum a afirmat PMP si asa cum a sustinut si presedintele Romaniei, Traian Basescu, banii vor merge catre baronii locali ', a afirmat Udrea.

Ea a adaugat ca bugetul Ministerului Dezvoltarii si Administratiei pe 2014 'este cel mai mare din ultimii trei ani'.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

elena udrea accizei combustibili guvern parlament oug
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0876 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011955 (s)