News Flash:

Uioreanu e ecologist: inchide sambata seara lumina

22 Martie 2013
709 Vizualizari | 0 Comentarii
Horea Uioreanu
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, se da mare ecologist si sarbatoreste ziua pamantului la Consiliul Judetean. Toate bune si frumoase, doar ca actiunea din acest an are loc sambata, cand nici vorba de vreun salariat platit din banii publici sa calce pe la birou. Ei nici vineri seara nu sunt pe acolo, daramite sambata seara. Mai mult decat atat, Uioreanu ii va indemna pe salariatii sai sa inchida luminile. Ei, si daca ei nu vor sa le stinga, domnule presedinte? Ramaneti cu indemnul...

"Actiunea care va avea loc sambata, 23 martie, incepand cu ora 20.30, va fi marcata de Consiliul Judetean Cluj prin mai multe initiative dedicate in mod special celebrarii acestui eveniment. Astfel, in ceea ce priveste sediul institutiei situat pe Calea Dorobantilor nr. 106, Consiliul Judetean va renunta la iluminarea acestuia in respectivul interval de timp, prin sistarea iluminarii ambientale exterioare. Totodata, intre orele 20.30 si 21.30, cladirile tuturor institutiilor subordonate Consiliului Judetean, exceptand cele in care se desfasoara activitati care presupun existenta unui consum de electricitate neintrerupt, cum sunt unitatile spitalicesti, vor reduce la maxim sau chiar vor sista folosirea energiei electrice.
Tot in acest context, angajatii Consiliului Judetean Cluj si ai celorlalte 42 de institutii din subordine (institutii si servicii publice de interes judetean, regii autonome, societati comerciale, unitati de invatamant special, institutii de cultura etc) vor fi indemnati sa stinga luminile din locuintele personale si sa traga astfel un semnal de alarma cu privire la efectele grave pe care le comporta adesea o evolutie mult prea rapida si, de multe ori, iresponsabila, care nu tine cont de realitati si de necesitatea protejarii si conservarii mediului inconjurator", arata oficialii CJ.
„Pentru a marca cu adevarat eficient acest eveniment ecologic planetar, indemn toti clujenii sa stinga pentru o ora toate becurile din locuinta si sa scoata din priza toate echipamentele electronice pe care le folosesc sau care se afla in stand-by. Facand astfel de gesturi aparent neinsemnate, dar importante atunci cand sunt realizate impreuna, de catre un numar cat mai mare de oameni, fiecare dintre noi poate contribui la realizarea unei schimbari majore in ceea ce priveste atitudinea fata de mediul inconjurator si dezvoltarea durabila”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu.


horea uioreanu consiliul judetean
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0739 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012986 (s)

loading...