News Flash:

ULTIMA ORA. Decizia luata de Klaus Iohannis in urma cu putin timp

11 Mai 2018
506 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6605 RON (+0.0002)
USD: 3.9612 RON (-0.0001)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Klaus Iohannis

Presedintele Klaus Iohannis a reclamat la Curtea Constitutionala inca una din legile justitiei, modificate de PSD si ALDE. Este vorba despre modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Stirea este in curs de actualizare!

Textul complet al sesizarii de neconstitutionalitate, conform Administratiei Prezidentiale:

SESIZARE DE NECONSTITUTIONALITATE

asupra

Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a mai fost dedusa controlului de constitutionalitate in doua randuri, ca urmare a unor sesizari de neconstitutionalitate (Decizia Curtii Constitutionale nr. 61/2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 204 din 6 martie 2018; Decizia Curtii Constitutionale nr. 251/2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 384 din 4 mai 2018). Cu toate acestea, consideram ca forma rezultata dupa punerea de acord a legii cu decizia Curtii Constitutionale prin care s-a constatat neconstitutionalitatea unor dispozitii contine, in continuare, o serie de dispozitii de natura sa incalce principii si prevederi constitutionale. Astfel, prin continutul normativ, unele dintre prevederile Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii incalca dispozitiile art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) si alin. (2), ale art. 21 alin. (3), ale art. 124, ale art. 125, ale art. 133, ale art. 134, precum si pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constitutie, pentru argumentele expuse in cele ce urmeaza.

1. Art. I pct. 26, pct. 28, pct. 29 si pct. 32 - cu privire la art. 40 alin. (1) lit. b), c), d), e), h) si art. 40 alin. 2) lit. a), b), c), d), e), f), j) - din legea dedusa controlului de constitutionalitate sunt neconstitutionale prin raportare la dispozitiile art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1), (2) si (4) din Constitutie

Prin art. I pct. 26 din legea dedusa controlului de constitutionalitate se abroga art. 35 lit. d) teza finala din Legea nr. 317/2004. Conform art. 35 lit. d) din Legea nr. 317/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are atributia de a elibera din functie judecatorii stagiari si procurorii stagiari.

Prin art. I pct. 28 din legea criticata se abroga art. 36 alin. (1) lit. d)-f) din Legea nr. 317/2004. Conform acestor dispozitii, Plenul CSM: „d) organizeaza si valideaza, potrivit legii si regulamentului, concursurile pentru numirea in functii de conducere a judecatorilor si procurorilor; e) dispune organizarea concursurilor de promovare a judecatorilor si procurorilor; f) numeste comisiile pentru evaluarea activitatii profesionale a judecatorilor si procurorilor, in conditiile legii”.

Prin art. I pct. 32 din legea criticata - cu privire la art. 40 alin. (1) lit. b), c), d), e), h) si art. 40 alin. (2) lit. a), b), c), d), e), f), j) - Sectiile Consiliului Superior al Magistraturii pentru judecatori si procurori primesc o serie de atributii noi ca urmare a modificarilor operate in legile de modificare si completare a Legii nr. 303/2004 si a Legii 304/2004, precum si o serie de atributii in domeniul carierei magistratilor, care in prezent apartin Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, potrivit noilor reglementari, Sectia pentru judecatori: numeste si revoca din functie presedintele, vicepresedintii si presedintii de sectii ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie - art. 40 alin. (1) lit. b); propune Presedintelui Romaniei numirea in functie si eliberarea din functie a judecatorilor - art. 40 alin. (1) lit. c); numeste judecatorii stagiari pe baza rezultatelor obtinute la examenul de absolvire a Institutului National al Magistraturii - art. 40 alin. (1) lit. d); elibereaza din functie judecatorii stagiari - art. 40 alin. (1) lit. e); dispune promovarea judecatorilor - art. 40 alin. (1) lit. h). Totodata, Sectia pentru procurori: la propunerea ministrului justitiei, inainteaza Presedintelui Romaniei propunerea pentru numirea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prim-adjunctului si adjunctului acestuia, procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie, adjunctii acestuia, procurorului sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si adjunctii acestuia - art. 40 alin. (2) lit. a); numeste si revoca procurorii sefi de sectie ai Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directiei Nationale Anticoruptie si Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - art. 40 alin. (2) lit. c); propune Presedintelui Romaniei numirea in functie si eliberarea din functie a procurorilor - art. 40 alin. (2) lit. d); numeste procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obtinute la examenul de absolvire a Institutului National al Magistraturii - art. 40 alin. (2) lit. e); elibereaza din functie procurorii stagiari - art. 40 alin. (2) lit. f); numeste in functii de conducere procurorii, in conditiile legii si ale regulamentului - art. 40 alin. (2) lit. j).

Conform art. 125 alin. (2) din Constitutie, „propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de competenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii sale organice”. De asemenea, potrivit art. 133 alin. (1) din Constitutie, „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei”. Totodata, potrivit art. 134 alin. (1), alin. (2) si alin. (4) din Constitutie: „(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii. (2) Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instanta de judecata, prin sectiile sale, in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organica. (...) (4) Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste si alte atributii stabilite prin legea sa organica, in realizarea rolului sau de garant al independentei justitiei”. De asemenea, la art. 1 alin. (4) din Constitutia Romaniei se prevede ca „statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale”. Nu in ultimul rand, Capitolul VI din Titlul III (Autoritatile publice) al Legii fundamentale este intitulat „Autoritatea judecatoreasca” si are trei sectiuni: Sectiunea 1 – Instantele judecatoresti, Sectiunea a 2-a – Ministerul Public si Sectiunea a 3-a – Consiliul Superior al Magistraturii.

Asa cum a admis si Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa, Consiliul Superior al Magistraturii este organism colegial si autoritate publica de rang constitutional. De altfel, avand in vedere caracterul de organ colegial al Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea Constitutionala a stabilit faptul ca mandatul constitutional de sase ani al membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este unic, colectiv si vizeaza autoritatea constitutionala in ansamblu, iar nu fiecare membru al sau, individual. Pe langa faptul ca Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colegial, instanta de contencios constitutional a mai precizat si ca acesta este un organ reprezentativ in cadrul autoritatii judecatoresti: „Curtea constata ca membrii alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii isi exercita atributiile constitutionale in baza unui mandat reprezentativ, si nu a unui mandat imperativ, acesta din urma fiind incompatibil cu rolul si atributiile conferite de art. 133 si 134 coroborate cu art. 124 si 125 din Constitutie, dar si din perspectiva modalitatii in care se iau hotararile, atat de catre Plen, cat si de catre sectii in cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (...) De asemenea, conform dispozitiilor constitutionale, Consiliul Superior al Magistraturii face parte din cadrul autoritatilor judecatoresti. In acest context, autoritatii judecatoresti nu ii poate fi conferit un alt statut fata de organele reprezentative ale celorlalte puteri in stat.” (a se vedea Decizia nr. 374/2016).

De asemenea, in jurisprudenta recenta, respectiv Decizia nr. 45/2018, Curtea Constitutionala a analizat raportul dintre atributia Consiliului Superior al Magistraturii de a formula propuneri de numire in functie - conform art. 125 alin. (2) si art. 134 alin. (1) din Constitutie - si atributia Presedintelui Romaniei de a numi in functii publice - prevazuta de art. 94 lit. c) si art. 125 din Constitutie si a retinut: „Faptul ca s-a reglementat posibilitatea Presedintelui de a refuza o singura data propunerea de numire a avut in vedere un element de curtoazie, de consultare si colaborare intre autoritatea executiva si cea judecatoreasca, in sensul de a da substanta atributiei respective a Presedintelui. Aceasta a fost normativizata extra legem si nu contra legem [cu referire la dimensiunea constitutionala a acestor termeni, a se vedea Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, par.109-110], asadar, in dezvoltarea Constitutiei, dar nu in contra sa, fiind acceptata in jurisprudenta Curtii Constitutionale; insa, eliminarea acestei atributii expres normativizate a Presedintelui Romaniei nu pune nicio problema de constitutionalitate din perspectiva art.94 lit. c), art. 125 alin. (1) si (2) si art. 134 alin. (1) din Constitutie; din contra, are loc o consolidare a rolului Consiliul Superior al Magistraturii de garant al independentei justitiei, acesta fiind, de altfel, entitatea care gestioneaza, prin intermediul Institutului National al Magistraturii, selectia judecatorilor si procurorilor.” (a se vedea Decizia nr. 45/2018).

In aceeasi Decizie nr. 45/2018, Curtea Constitutionala a statuat ca art. 125 alin. (2) din Constitutie „este univoc si ofera o unica solutie normativa in privinta autoritatii competente sa dispuna promovarea judecatorilor in functii de conducere, fara a face distinctie in functie de ierarhia instantelor judecatoresti. Curtea retine ca promovarea judecatorilor are un dublu inteles, respectiv de dobandire a unei functii de executie de nivel superior in ierarhia instantelor judecatoresti [grade profesionale de tribunal/ curte de apel sau de Inalta Curte de Casatie si Justitie] sau a unei functii de conducere [presedinte/vicepresedinte/presedinte de sectie], in ambele cazuri judecatorul avansand in cariera. Nu se poate sustine ca promovarea in functie vizeaza numai dobandirea unui grad profesional superior sau a unor functii de conducere de la instante judecatoresti aflate pe o anumita scara ierarhica, pentru ca o asemenea interpretare vadeste nu numai o viziune selectiva asupra carierei judecatorului, dar in acelasi timp, este contrara unui text constitutional unic si imperativ sub aspectul atributiilor Consiliului Superior al Magistraturii”.

In plus, analizand art. 134 alin. (1) din Constitutia Romaniei, Curtea Constitutionala a precizat urmatoarele: „textul constitutional se refera la propunerea de numire in functia de judecator sau procuror, si nu in functia de conducere. O asemenea concluzie se poate desprinde din modul de redactare a textului care vizeaza accesul in functie, nu la cariera judecatorului/ procurorului ulterior numirii in functie. Textul indica faptul ca judecatorul/procurorul stagiar nu este numit prin decret, ci prin actul Consiliului Superior al Magistraturii, in schimb, judecatorul sau procurorul definitiv este numit prin decret, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, fiind, astfel, investit cu atributele specifice calitatii noi dobandite. In consecinta, acest text se refera numai la numirea in functia de judecator/procuror, dupa caz, asadar, la accesul in aceste functii, ca urmare a sustinerii examenului de capacitate”. Rezulta deci ca numirea in functie a procurorilor definitivi se face prin decret prezidential, la propunerea Consiliul Superior al Magistraturii, iar a celor stagiari, de catre Consiliul Superior al Magistraturii prin hotarare.

Nu in ultimul rand, Curtea Constitutionala a mai precizat si ca: „promovarea judecatorilor atat in functii de executie, cat si in functii de conducere se realizeaza de Consiliul Superior al Magistraturii.”(Decizia nr. 45/2018).

Trimiterile pe care le face legiuitorul constituant la legea organica a Consiliului Superior al Magistraturii [„in conditiile legii organice” – art. 125 alin. (5), „in conditiile legii” – art. 134 alin. (1), „potrivit procedurii stabilite prin legea sa organica” – art. 134 alin. (2) sau „stabilite prin legea sa organica” – art. 134 alin. (4)] vizeaza, pe de o parte, necesitatea ca legea organica sa precizeze aspectele procedurale prin care se vor realiza atributiile Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv ale sectiilor sale si, pe de alta, parte, instituie posibilitatea crearii si a altor atributii de rang legal (deci complementare si nu contrare celor de rang constitutional) atat pentru Consiliul Superior al Magistraturii, ca organ colegial si reprezentativ al autoritatii judecatoresti, cat si pentru sectiile acestuia, desigur, numai in masura in care respectivele alte atributii nu afecteaza ori impieteaza asupra rolului constitutional stabilit pentru Consiliul Superior al Magistraturii.

In conformitate cu dispozitiile constitutionale, competenta generala de garant al independentei justitiei apartine Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca organism colectiv reprezentativ al autoritatii judecatoresti, iar sectiile au doar o competenta speciala, de atribuire, limitata numai la raspunderea disciplinara a magistratilor. De altfel, materia raspunderii disciplinare este singura pe care art. 134 alin. (2) din Legea fundamentala o atribuie tot Consiliului Superior al Magistraturii, dar prin sectiile sale.

Pentru a decela competentele constitutionale ale celor doua sectii ale Consiliului Superior al Magistraturii prin raportare la rolul constitutional general al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, trebuie interpretate dispozitiile art. 133 alin. (2) lit. a) si ale art. 134 alin. (2) din Legea fundamentala. Analiza coroborata a celor doua texte constitutionale releva faptul ca cele doua sectii ale Consiliului Superior al Magistraturii nu se compun din toti membrii CSM, ci exclusiv din cei 14 membri alesi in adunarile generale ale magistratilor si validati de Senat. Noua judecatori fac parte din Sectia pentru Judecatori si cinci procurori fac parte din Sectia pentru procurori. Modul de constituire a sectiilor reflecta rolul constitutional al acestora, astfel cum este reglementat in art. 134 alin. (2) din Constitutia Romaniei, potrivit caruia Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instanta de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor, prin sectiile sale, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organica.

Rezulta, asadar, ca legiuitorul constituant a stabilit in mod neechivoc faptul ca rolul sectiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii vizeaza exclusiv domeniul raspunderii disciplinare a magistratilor, ca element specific, particular, al rolului general al Consiliului Superior al Magistraturii care, in ansamblul sau, este garantul independentei justitiei. Acesta este si motivul pentru care atunci cand a utilizat sintagma Consiliul Superior al Magistraturii legiuitorul constituant a avut in vedere Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, in timp ce atunci cand a reglementat raspunderea disciplinara a magistratilor (si judecatori si procurori) a trimis expresis verbis la sectiile Consiliului Superior al Magistraturii. Competenta speciala in materie disciplinara a sectiilor reprezinta o garantie semnificativa pentru asigurarea de catre Consiliului Superior al Magistraturii a rolului sau de garant al independentei justitiei, intrucat stabileste faptul ca judecatorii si procurorii vor fi judecati in materie disciplinara fara nicio influenta externa, exclusiv de catre proprii reprezentanti alesi, fara ca la aceste decizii sa poata participa ceilalti membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (reprezentantii societatii civile, ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curtea de Casatie si Justitie).

Asadar, atat timp cat Constitutia Romaniei a prevazut o competenta generala pentru Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ca organ colegial si reprezentativ, si doar o competenta de atribuire pentru sectiile sale, nu se poate admite ca, prin lege organica, atributiile stabilite la nivel constitutional pentru a fi exercitate de Plen sa fie exercitate de catre sectii si nici ca sectiile Consiliului Superior al Magistraturii sa primeasca alte atributii care fie sunt contrare, fie depasesc rolul lor constitutional stabilit in art. 134 alin. (2) din Constitutie.

Intr-o alta ordine de idei, daca am accepta posibilitatea ca atributiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, deci ale Consiliului Superior al Magistraturii ca organ colectiv si reprezentativ, sa fie distribuite celor doua sectii ale Consiliului Superior al Magistraturii, ar insemna ca vor functiona de facto doua structuri de tip Consiliul Superior al Magistraturii - una pentru judecatori si una pentru procurori. Pe de o parte, aceasta solutie legislativa ar nega rolul constitutional stabilit de catre legiuitorul constituant pentru Consiliul Superior al Magistraturii ca unica autoritate constitutionala reprezentativa pentru magistrati si, pe de alta parte, ar conduce la accentuarea semnificativa a „corporatismului” decizional al sectiilor, aspect care ar afecta nu numai independenta justitiei, dar si principiul constitutional al cooperarii loiale in cadrul autoritatii judecatoresti, aceasta cooperare loiala rezultand din faptul ca deciziile care privesc independenta autoritatii judecatoresti, cu exceptia celor in materie disciplinara, se iau in Plen, cu participarea reprezentantilor magistratilor, dar si a reprezentantilor institutiilor cu atributii semnificative in cadrul si cu privire la autoritatea judecatoreasca (presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curtea de Casatie si Justitie si ministrul justitiei).

Din dispozitiile constitutionale care stabilesc rolul si atributiile Consiliului Superior al Magistraturii, tinand cont de caracterul colegial si reprezentativ al acestei autoritati constitutionale, precum si de rolul constitutional al sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii rezulta ca legiuitorul constituant a instituit o autoritate constitutionala in sfera autoritatii judecatoresti care exercita colectiv, in ansamblul sau, o serie larga de atributii constitutionale si legale, in timp ce sectiile exercita doar acele atributii pe care Constitutia le-a incredintat in mod expres acestora, precum si alte atributii de natura legala, dar care sunt in stransa legatura cu rolul constitutional prevazut in art. 134 alin. (2) din Constitutie. In alte sisteme constitutionale, unde constituantul a intentionat sa marcheze o distinctie neta intre corpul profesional al judecatorilor si corpul profesional al procurorilor, au fost create chiar prin Legea fundamentala consilii judiciare distincte. De lege lata nu aceasta este situatia in Romania si prin urmare, o lege organica nu poate institui o reglementare contra constitutionem.

In aceeasi masura ca si Parlamentul Romaniei, Guvernul Romaniei, Curtea Constitutionala sau alte autoritati colegiale locale (consiliul local si consiliul judetean), Consiliul Superior al Magistraturii exercita atributiile sale ca organ colectiv. Respectivele atributii nu pot fi exercitate de alte structuri administrative, componente ori structuri interne ale autoritatilor publice in absenta unor dispozitii constitutionale exprese. O interpretare contrara ar conduce la incalcarea rolului constitutional al tuturor autoritatilor publice antereferite.

In aceeasi masura in care comisiile parlamentare, ca organe interne de lucru, nu ar putea sa se substituie Parlamentului, ca organ colegial si reprezentativ, in vederea exercitarii atributiei de adoptare a legilor, tot asa sectiile Consiliului Superior al Magistraturii nu s-ar putea substitui Plenului Consiliului Superior al Magistraturii in vederea exercitarii atributiilor constitutionale ale acestuia.

Avand in vedere argumentele de mai sus, art. I pct. 26, pct. 28, pct. 29, pct. 32 - cu privire la art. 40 alin. (1) lit. b), c), d), e), h) si art. 40 alin. (2) lit. a), b), c), d), e), f), j) - sunt neconstitutionale prin raportare la dispozitiile art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1), (2) si (4) din Constitutie.

2. Art. I pct. 37 si pct. 41 din legea dedusa controlului de constitutionalitate incalca prevederile art. 1 alin. (5) si art. 21 din Constitutie

Art. I pct. 37 din legea criticata modifica art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 dupa cum urmeaza: „Daca in urma efectuarii verificarilor prealabile se constata ca nu exista indiciile savarsirii unei abateri disciplinare, sesizarea se claseaza, iar rezultatul se comunica direct persoanei care a formulat sesizarea si persoanei vizate de sesizare. Rezolutia de clasare este supusa confirmarii inspectorului-sef. Rezolutia poate fi infirmata, o singura data, de inspectorul-sef, care poate dispune, prin rezolutie scrisa si motivata, completarea verificarilor”.

Art. I pct. 41 din legea criticata introduce dupa art. 45 un nou articol, art. 451, care, la alin. (1) prevede urmatoarele: „Impotriva rezolutiei de clasare prevazute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plangere adresata inspectorului sef, in termen de 15 zile de la comunicare. Plangerea se solutioneaza in cel mult 20 de zile de la data inregistrarii la Inspectia Judiciara”.

Dispozitiile modificate prin art. I pct. 37 din lege sunt lipsite de claritate, precizie si predictibilitate, intrucat nu este prevazut niciun termen in care inspectorul-sef confirma sau infirma rezolutia de clasare in urma verificarilor preliminare. Or, tinand cont de importanta acestei proceduri cu privire la cariera magistratului in cauza, precum si de imperativul asigurarii unei solutii cu maxima celeritate pentru a evita prelungirea unei situatii de incertitudine cu privire la activitatea magistratilor, aspect care ar putea avea un impact negativ chiar asupra independentei justitiei, stabilirea unor termene clare si cat mai scurte pentru derularea tuturor etapelor procedurale in materia raspunderii disciplinare devine un element esential pentru asigurarea claritatii, preciziei si predictibilitatii normei.

Lipsa unui termen legal pentru confirmarea/infirmarea rezolutiei de clasare de catre inspectorul-sef, respectiv a unui termen prin care inspectorul-sef, in cazul in care infirma rezolutia de clasare, sa dispuna prin rezolutie scrisa si motivata completarea verificarilor se constituie in elemente justificative pentru lipsa de previzibilitate a legii, permitand inspectorului-sef sa tergiverseze luarea unei anumite decizii. Totodata, este afectat si interesul legitim al persoanei care a sesizat Inspectia Judiciara de a se adresa instantei de contencios administrativ intr-un termen rezonabil, in conditiile in care rezolutia de clasare este confirmata de inspectorul-sef.

Nu in ultimul rand, din examinarea textelor de lege mentionate rezulta ca rezolutia de clasare este supusa unui dublu control de tip ierarhic administrativ, realizat de catre inspectorul-sef. Astfel, conform art. 45 alin. (4), intr-o prima faza, inspectorul-sef confirma/infirma rezolutia de clasare a inspectorului judiciar si, in ipoteza in care infirma rezolutia de clasare, poate dispune completarea verificarilor. Conform art. 451 alin. (1), intr-o a doua faza, inspectorul-sef solutioneaza plangerea persoanei care a formulat sesizarea impotriva rezolutiei de clasare prevazute la art. 45 alin. (4). Din interpretarea sistematica a celor doua texte de lege rezulta ca inspectorul-sef se poate pronunta de doua ori asupra aceleasi rezolutii de clasare: o data cand o confirma conform art. 45 alin. (4) si a doua oara cand este sesizat cu plangere de catre persoana care a formulat sesizare. Or, in cazul art. 45 alin. (4) si art. 451 alin. (1), instituirea unui dublu control exercitat de catre inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare asupra rezolutiei de clasare constituie un impediment administrativ fara nicio justificare obiectiva sau rationala, avand drept finalitate intarzierea nejustificata in exercitarea dreptului persoanei interesate de a se adresa unei instante de judecata in vederea satisfacerii interesului sau.

In jurisprudenta sa referitoare la liberul acces la justitie, constant Curtea Constitutionala a statuat ca acest principiu semnifica faptul ca orice persoana poate sesiza instantele judecatoresti in cazul in care considera ca drepturile, libertatile sau interesele sale legitime au fost incalcate, iar nu faptul ca acest acces nu poate fi supus niciunei conditionari. Competenta de a stabili regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti revine legiuitorului, aceasta fiind o aplicare a dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 126 alin. (2), insa regulile procedurale nu trebuie sa devina un impediment pentru exercitarea dreptului de liber acces la justitie. De altfel, prin Decizia nr. 953/2006, Curtea Constitutionala a statuat ca, in sensul principiului constitutional instituit de art. 21 privind accesul liber la justitie, se inscrie si posibilitatea oricarei persoane de a se adresa direct si nemijlocit instantelor de judecata pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. Ca urmare, existenta oricarui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectiva sau rationala si care ar putea sa nege acest drept al persoanei, incalca prevederile art. 21 din Constitutie.

In concluzie, consideram ca prevederile art. I pct. 37 cu privire la modificarea art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 si ale art. I pct. 41 cu privire la noul art. 451 alin. (1) si (2) din Legea nr. 317/2004 contravin dispozitiilor art. 1 alin. (5) si art. 21din Constitutie.

3. Art. I pct. 49 din legea dedusa controlului de constitutionalitate incalca dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie

Art. I pct. 49 din legea criticata introduce art. 481 in Legea nr. 317/2004, conform caruia „(1) In cauzele urgente sau care prezinta un interes public deosebit, Sectia pentru judecatori sau Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dupa caz, poate stabili termene mai scurte decat cele prevazute la art. 45 si 46. In aceste cauze, prelungirea poate fi acordata, la cererea inspectorului judiciar, de catre Sectia pentru judecatori sau Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dupa caz. (2) In situatiile prevazute la alin. (1), inspectorul-sef, din oficiu, poate dispune reducerea termenelor prevazute de lege”.

Aceste prevederi sunt lipsite de claritate, precizie si predictibilitate, putand genera un conflict de competente intre cele doua Sectii ale Consiliului Superior al Magistraturii si inspectorul-sef, ca urmare a faptului ca reglementeaza posibilitatea pentru toate subiectele de drept de a stabili, in acelasi timp, termene mai scurte in cauze urgente sau care prezinta un interes public deosebit. Astfel, pe de o parte, nu este clar cine are prioritate cu privire la stabilirea acestor termene mai scurte, respectiv sectiile sau inspectorul-sef, ce dispune din oficiu si, pe de alta parte, nu se prevad solutii legislative cu privire la o solutionarea unui conflict de competenta intre sectii si inspectorul-sef. Astfel, este posibil ca inspectorul-sef sa dispuna reducerea termenelor, iar sectia respectiva sa nu considere necesara masura sau viceversa, o astfel de situatie putand conduce la un blocaj cu privire la buna desfasurare a activitatii inspectorului judiciar, cu consecinta afectarii functionarii Inspectiei Judiciare.

Totodata, analiza coroborata a tezei intai si a tezei a doua din art. 481 alin. (1) conduce la concluzia neclaritatii si impreciziei normei, contrar normelor de tehnica legislativa. Daca teza intai se refera la posibilitatea ca sectiile sa dispuna reducerea termenelor prevazute la art. 45 si 46, teza a doua a alineatului se refera la prelungirea termenelor, fara a fi clar daca aceasta a doua teza vizeaza posibilitatea de a prelungi termenele in cauze urgente sau care prezinta un interes public deosebit sau doar posibilitatea de a prelungi termenele in cauzele in care in prealabil sectiile au dispus scurtarea lor.

De asemenea, stabilirea prin lege a posibilitatii ca sectiile Consiliului Superior al Magistraturii sa intervina in activitatea Inspectiei Judiciare pentru a dispune scurtarea sau prelungirea termenelor in anumite cauze urgente sau de interes public deosebit genereaza o contradictie de natura legislativa. Astfel, in conditiile in care modificarile legislative aduse regimului juridic al Inspectiei Judiciare au urmarit cresterea rolului acesteia, precum si asigurarea unei independente operationale prin raportare la Consiliul Superior al Magistraturii, devine neclara si contradictorie scopului propus de legiuitor reglementarea posibilitatii sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune cu privire la un element esential al unei proceduri administrative, anume durata acesteia, ceea ce ar constitui o incalcare a independentei operationale a Inspectiei Judiciare, consacrata in art. I pct. 70 din legea criticata - art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

In concluzie, dispozitiile art. I pct. 49 din legea criticata incalca prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, in dimensiunea lor referitoare la calitatea legii.

4. Art. I pct. 54 din legea dedusa controlului de constitutionalitate incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie

Prin art. I pct. 54 din legea criticata se modifica art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 dupa cum urmeaza: „Pe durata procedurii disciplinare, sectia corespunzatoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din functie a magistratului, pana la solutionarea definitiva a actiunii disciplinare, daca exercitarea in continuare a functiei ar putea afecta desfasurarea cu impartialitate a procedurilor disciplinare sau daca procedura disciplinara este de natura sa aduca atingere grava prestigiului justitiei. Masura suspendarii poate fi reevaluata oricand, pe durata judecarii actiunii disciplinare, pana la pronuntarea hotararii, de catre sectia corespunzatoare”.

Prevederea conform careia masura suspendarii poate fi reevaluata oricand, pe durata judecarii actiunii disciplinare pana la pronuntarea hotararii de catre sectia corespunzatoare nu respecta cerintele privitoare la calitatea legii, fiind imposibil de dedus pe cale de interpretare, elementele substantiale ale procedurii care ar face efectiva aceasta prevedere, mai precis cum se poate dispune reevaluarea - la cerere sau din oficiu - iar daca este la cerere, nu este clar cine poate solicita aceasta reevaluare - magistratul cercetat disciplinar, inspectorul judiciar ori inspectorul-sef. Asadar, norma este neclara, imprecisa si poate genera impredictibilitate in aplicare.

In plus, teza a II-a a art. 52 alin. (1), nou-introdusa, referitoare la reevaluarea masurii suspendarii magistratilor cuprinde o contradictie vadita. Desi se prevede ca masura suspendarii poate fi reevaluata oricand pe durata judecarii actiunii disciplinare, cu toate acestea reevaluarea suspendarii poate avea loc doar „pana la pronuntarea hotararii, de catre sectia corespunzatoare”, hotarare care poarta asupra existentei unei abateri disciplinare si nu asupra suspendarii din functie a magistratului. Or, posibilitatea de a solicita reevaluarea suspendarii magistratului ar trebui sa fie mentinuta pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive. Desi intaresc ideea accesului liber la justitie, modificarile introduse prin art. I pct. 55 din legea criticata nu sunt de natura sa clarifice contradictia relevata anterior, intrucat si ele limiteaza in timp dreptul magistratului suspendat din functie de a solicita reevaluarea suspendarii sale dincolo de pragul stabilit prin art. I pct. 54 teza a II-a, anume „pana la pronuntarea hotararii, de catre sectia corespunzatoare”.

In concluzie, art. I pct. 54 din legea criticata incalca dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie, in componenta sa privind calitatea legii.

5. Art. I pct. 61 din legea dedusa controlului de constitutionalitate incalca art. 1 alin. (5), art. 133 si art. 134, coroborate cu art. 124, art. 125 si art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei

Art. I pct. 61 din legea criticata - cu privire la modificarea art. 55 din Legea nr. 317/2004 - introduce un nou caz de revocare din functia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii ca urmare a retragerii increderii de catre majoritatea judecatorilor sau procurorilor, dupa caz, care functioneaza efectiv la instantele sau parchetele pe care acestia le reprezinta.

Totodata, la art. 55 alin. (3) este prevazuta procedura privind retragerea increderii, iar la alin. (4) se prevede ca „ (...) daca solicitarea de retragere a increderii este asumata prin semnatura olografa de catre majoritatea judecatorilor sau procurorilor, dupa caz, care functioneaza efectiv la instantele sau parchetele pe care le reprezinta membrul ales al Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului, fara a mai convoca adunarile generale, ia act de retragerea increderii. In acest caz, calitatea de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii inceteaza de la data la care Plenul Consiliului ia act de retragerea increderii”.

In jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a aratat ca: „Revocarea trebuie analizata in stransa legatura cu continutul mandatului la care se refera, respectiv cu caracterul imperativ sau reprezentativ al acestuia. In cadrul mandatului imperativ, organul reprezentativ actioneaza numai potrivit obligatiilor stabilite de alegatorii sai, el nu va putea actiona nici in afara, nici impotriva acestora, depunand toate eforturile necesare indeplinirii lor. Alegatorii pot retrage imputernicirea acordata fara vreo motivare. In baza mandatului reprezentativ, insa, membrul Consiliului Superior al Magistraturii este alesul si reprezentantul intregii categorii ale carei interese sunt reprezentate de organul colegial din care acesta face parte si nu poate fi revocat decat in conditiile nerespectarii atributiilor in cadrul acestuia, iar nu a mandatului incredintat de alegatorii sai. Cat priveste posibilitatea revocarii, Curtea constata ca membrii alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii isi exercita atributiile constitutionale in baza unui mandat reprezentativ, si nu a unui mandat imperativ, acesta din urma fiind incompatibil cu rolul si atributiile conferite de art. 133 si 134 coroborate cu art. 124 si 125 din Constitutie, dar si din perspectiva modalitatii in care se iau hotararile, atat de catre Plen, cat si de catre sectii in cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.” (a se vedea Decizia nr. 196/2013).

Considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 196/2013 pun in evidenta ca, in baza mandatului reprezentativ, membrul Consiliului Superior al Magistraturii este alesul si reprezentantul intregii categorii ale carei interese sunt reprezentate de organul colegial din care acesta face parte si nu poate fi revocat decat in conditiile nerespectarii atributiilor in cadrul acestuia, iar nu a mandatului incredintat de alegatorii sai.

Totodata, echivalarea asumarii prin semnatura olografa de catre majoritatea judecatorilor si procurorilor care functioneaza efectiv la instantele sau parchetele pe care le reprezinta membrul ales al Consiliului Superior al Magistraturii cu o decizie formala a adunarii generale a magistratilor care compun respectivele instante si parchete denota o grava incalcare a principiului legalitatii consacrat in art. 1 alin. (5) din Constitutie. Initierea unei proceduri de retragere a increderii nu poate echivala cu decizia formala de retragere a increderii, fiind doua operatiuni juridice distincte.

In cadrul unor organisme colective este foarte posibil ca numarul de semnatari ai unei propuneri care este votata in cadrul respectivului organism colegial sa nu fie identic cu numarul de voturi pentru adoptarea respectivei propuneri. Din acest motiv, nu numai ca institutia revocarii ca urmare a retragerii increderii incalca mandatul reprezentativ al membrului ales, dar posibilitatea ca acesta sa fie revocat doar prin asumarea prin semnatura olografa a unei propuneri de retragere a increderii in absenta unui vot in cadrul organismului colegial (adunarea generala a magistratilor din instantele si parchetele pe care le reprezinta membrul ales al Consiliului Superior al Magistraturii) echivaleaza si cu incalcarea principiului legalitatii consacrat in art. 1 alin. (5) din Constitutie in componenta sa privind asigurarea securitatii raporturilor juridice.

Avand in vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale, caracterul colectiv si reprezentativ al Consiliului Superior al Magistraturii, precum si principiul legalitatii consacrat in Constitutie, consideram ca introducerea posibilitatii revocarii ca urmare a retragerii increderii de catre majoritatea judecatorilor sau procurorilor care functioneaza efectiv la instantele sau parchetele pe care membrul ales al Consiliului Superior al Magistraturii le reprezinta incalca art. 1 alin. (5), art. 133 si art.134 coroborate cu art. 124, art. 125 si art. 147 alin. (4) din Constitutie.

6. Art. I pct. 70 din legea dedusa controlului de constitutionalitate incalca art. 1 alin. (5) si art. 16 alin. (1) si alin. (2) din Constitutie

Atributiile Inspectiei Judiciare vizeaza in mod egal atat judecatorii, cat si procurorii. Insa, conform art. I pct. 70 din legea criticata - ce modifica art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 - Inspectia Judiciara este condusa de un inspector-sef-judecator numit prin concurs de catre Consiliul Superior al Magistraturii, ajutat de un inspector-sef adjunct-procuror, desemnat de inspectorul-sef.

Tinand cont de faptul ca Inspectia Judiciara exercita atributii in egala masura cu privire la judecatori si la procurori si ca aceasta functioneaza in cadrul Consiliului Superior al Magistraturii [organism, care potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale este „reprezentant, in egala masura, al celor doua ramuri ale magistraturii - judecatorii si procurorii - si garant, in aceasta calitate, al independentei justitiei - in componenta sa referitoare la autoritatea judecatoreasca, respectiv instantele judecatoresti si Ministerul Public”], consideram ca legiuitorul nu poate institui o diferentiere in cadrul aceleiasi categorii profesionale a magistratilor, sub aspectul vocatiei de a fi ales ca inspector-sef doar in favoarea judecatorilor.

Urmare a noii filosofii a legiuitorului cu privire la conducerea Inspectiei Judiciare, rezulta ca procurorii sunt exclusi de la dreptul de a fi numiti in functia de inspector-sef al Inspectiei Judiciare, intrucat se stabileste in mod neechivoc faptul ca inspectorul-sef nu poate fi decat un judecator, iar inspectorul sef-adjunct nu poate fi decat un procuror. In aceeasi masura, legiuitorul exclude posibilitatea ca un judecator sa fie numit in functia de inspector-sef adjunct al Inspectiei Judiciare.

Cu alte cuvinte, norma mentionata prestabileste calitatea magistratului ce poate ocupa functia de inspector-sef, anume cea de judecator, in acelasi timp in care prestabileste calitatea magistratului care poate ocupa in mod exclusiv functia de inspector-sef adjunct, anume cea de procuror. Acest mod de reglementare discriminatorie a regulilor care stabilesc calitatea profesionala a magistratului ce poate ocupa principalele doua functii de conducere ale Inspectiei Judiciare afecteaza si independenta operationala interna a Inspectiei Judiciare, precum si impartialitatea activitatii acestei structuri. Ca urmare, pentru asigurarea unei reglementari nediscriminatorii intre judecatori si procurori si pentru asigurarea unui proces de selectie care sa reflecte atributiile Inspectiei Judiciare, ca structura in cadrul unui organ colegial reprezentativ in egala masura pentru ambele categorii de magistrati, reglementarile cu privire la numirea in functiile de inspector-sef si de inspector-sef adjunct, precum si cele cu privire la componenta comisiei de selectare a inspectorului-sef ar trebui sa prevada posibilitatea de a participa la selectie atat pentru candidatii judecatori, cat si pentru candidatii procurori.

In plus, spre deosebire de inspectorul-sef, care poate fi revocat in conditiile art. I pct. 77 din legea criticata, pentru inspectorul-sef-adjunct legea nu prevede nicio procedura de revocare, in situatia in care in timpul exercitarii mandatului sau ar actiona cu incalcarea legii.

In concluzie, art. I pct. 70 din legea criticata creeaza un privilegiu nejustificat pentru judecatori in defavoarea procurorilor cu privire la numirea in functia de inspector-sef si un privilegiu nejustificat pentru procurori in defavoarea judecatorilor cu privire la numirea in functia de inspector-sef adjunct, norma fiind incompatibila cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 si art. 133 alin. (3) din Legea fundamentala.

7. Art. I pct. 74 si pct. 78 din legea dedusa controlului de constitutionalitate incalca art. 1 alin. (5) si art. 133 alin. (1) si alin. (3) din Constitutie

Legea de modificare si completare a Legii nr. 317/2004 modifica substantial reglementarile privind Inspectia Judiciara, ratiunea avuta in vedere de legiuitor fiind aceea a asigurarii independentei functionale a Inspectiei Judiciare prin raportare la Consiliul Superior al Magistraturii, instantele judecatoresti, parchetele de pe langa acestea si in relatia cu celelalte autoritati publice.

Art. I pct. 70 din legea criticata - art. 65 din Legea nr. 317/2004 - prevede ca Inspectia Judiciara este o structura cu personalitate juridica in cadrul Consiliului Superior al Magistraturii si este condusa de un inspector-sef-judecator, numit prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, conform art. I pct. 74 - ce modifica art. 67 alin. (1) si (3) din Legea nr. 317/2004 - prin intermediul unei comisii de concurs, art. I pct. 75 - ce introduce alin. (31) la art. 67 din Legea nr. 317/2004.

De asemenea, din analiza atributiilor Inspectiei Judiciare reglementate in art. 74 din Legea nr. 317/2004 rezulta ca aceasta structura nu ar putea fi organizata ca autoritate independenta, in afara Consiliului Superior al Magistraturii, intrucat atributiile acesteia sunt fundamentale pentru asigurarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independentei justitiei in componenta cu privire la raspunderea disciplinara a magistratilor. Ca atare, rolul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la organizarea si functionarea Inspectiei Judiciare, inclusiv cu privire la numirea si revocarea din functie a inspectorului-sef si a inspectorilor judiciari cu functii in conducerea Inspectiei Judiciare nu poate fi golit de continut sau eliminat complet, intrucat Consiliul Superior al Magistraturii reprezinta organul colegial reprezentativ al autoritatii judecatoresti, cu rol constitutional de garant al independentei justitiei, independenta a justitiei care nu poate exista in absenta independentei operationale a Inspectiei Judiciare.

Or, constatam ca art. I pct. 74 din legea criticata elimina din art. 67 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 proba scrisa si testul psihologic din concursul pentru ocuparea functiei de inspector-sef al Inspectiei Judiciare. De asemenea, art. I pct. 78 din legea criticata modifica art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 astfel incat desemnarea de catre inspectorul-sef a persoanelor din conducerea Inspectiei Judiciare se face in urma unei simple evaluari a proiectelor de management specifice fiecarui post de conducere.

Toate aceste modificari sunt aspecte care indica o relativizare a standardelor profesionale impuse conducerii Inspectiei Judiciare, cu consecinta eliminarii independentei sale operationale. Aceasta tendinta genereaza efecte negative cu privire la calitatea activitatii Inspectiei Judiciare in materia raspunderii magistratilor si, pe cale de consecinta, este de natura sa puna in pericol independenta justitiei si insusi rolul constitutional al Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independentei justitiei.

Asigurarea independentei operationale a Inspectiei Judiciare prin raportare la alte autoritati publice nu exclude, ci, din contra, reclama cu necesitate ca atributiile legale ale acestei structuri administrative sa fie realizate in mod efectiv, in temeiul legii, de catre inspectorii judiciari care, la randul lor, ar trebui sa se bucure de independenta operationala cu privire la exercitarea functiei in interiorul Inspectiei Judiciare. Or, instituirea prin lege a unei dispozitii care, pe de o parte, promoveaza subiectivismul inspectorului-sef in numirea conducerii Inspectiei Judiciare si, pe de alta parte, instituie o dependenta totala a tuturor mandatelor de conducere din cadrul Inspectiei de mandatul inspectorului-sef constituie o incalcare a principiului asigurarii securitatii raporturilor juridice in exercitarea mandatelor de conducere de catre respectivii inspectori judiciari.

Nu in ultimul rand, art. I pct. 78 - cu privire la art. 69 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 - prevede ca desemnarea echipei de conducere se va face de inspectorul-sef „in baza unei proceduri in care sunt evaluate proiectele de management specifice fiecarui post, astfel incat sa asigure coeziune manageriala, competenta profesionala, comunicare eficienta”. Textul este neclar, imprecis si impredictibil, intrucat nu prevede nimic cu privire la continutul acestei proceduri, nu stabileste niciun criteriu obiectiv pentru evaluare si nici nu induce posibilitatea existentei unor candidati, desemnarea fiind, de fapt, o selectie subiectiva, arbitrara si netransparenta a persoanelor care vor ocupa functii de conducere, selectie operata de inspectorul-sef din randul inspectorilor judiciari.

In considerarea argumentelor de mai sus, dispozitiile art. I pct. 74 si pct. 78 din legea criticata incalca dispozitiile art.1 alin. (5) si art. 133 alin. (1) si (3) din Constitutie.

8. Art. I pct. 32, pct. 33, pct. 71 si pct. 73 din legea dedusa controlului de constitutionalitate incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie ca urmare a existentei unor contradictii si paralelisme legislative

Conform art. I pct. 32 din legea criticata - cu referire la art. 40 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 317/2004 - printre atributiile referitoare la cariera judecatorilor, Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii: „aproba masurile pentru suplimentarea sau reducerea numarului de posturi pentru instante”. Cu privire la aceasta atributie, invederam faptul ca art. I pct. 33 - cu referire la art. 41 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 – prevede ca Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii are ca atributie referitoare la organizarea si functionarea instantelor si atributia de a aproba „masurile pentru suplimentarea sau reducerea numarului de posturi pentru instante”. Astfel, aceasta competenta este prevazuta de doua ori in lege, facand parte din doua categorii diferite de atributii ale Sectiei pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, la art. I pct. 71 din legea criticata - cu privire la art. 66 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 - se prevede: „Inspectia Judiciara functioneaza cu un numar de posturi necesar care sa-i asigure indeplinirea activitatii in conditii optime”. In forma in vigoare a art. 66 alin. (4) se precizeaza insa ca: „ Inspectia Judiciara functioneaza cu un numar maxim de 70 de posturi”.

Totodata, la art. I pct. 73 din legea criticata - cu privire la art. 66 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 - se prevede ca „Numarul maxim de posturi pentru aparatul Inspectiei Judiciare poate fi modificat prin hotarare a Guvernului, la propunerea inspectorului-sef ”. In forma legii in vigoare, art. 66 alin. (6) are urmatorul continut: „Numarul maxim de posturi pentru aparatul Inspectiei Judiciare poate fi modificat prin hotarare a Guvernului, la propunerea inspectorului-sef, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii”. Asadar, constatam ca exista o necorelare intre cele doua modificari operate de legiuitor cu privire la alin. (4) si la alin. (6) ale art. 66. Astfel, art. 66 alin. (6) nu mai poate face referire la sintagma „numarul maxim de posturi” din cadrul Inspectiei Judiciare, intrucat aceasta sintagma a fost eliminata din art. 66 alin. (4) si inlocuita cu sintagma „numar de posturi necesar”.

Aceasta modalitate de reglementare nu este compatibila cu rigorile principiului legalitatii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constitutie, in componenta sa referitoare la calitatea legii. Potrivit art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative „(1) In procesul de legiferare este interzisa instituirea acelorasi reglementari in mai multe articole sau alineate din acelasi act normativ ori in doua sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizeaza norma de trimitere. (2) In cazul existentei unor paralelisme acestea vor fi inlaturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei in reglementari unice”.

Respectarea standardelor de claritate si predictibilitate a legii a devenit o cerinta de rang constitutional. Astfel, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat ca autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, are obligatia de a edicta norme care sa respecte trasaturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate si predictibilitate (Decizia nr. 903/2010, Decizia nr. 743/2011, Decizia nr. 1/2014 si Decizia nr. 562/2017). Totodata, instanta de control constitutional a constatat ca, desi normele de tehnica legislativa nu au valoare constitutionala, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricarui act normativ, a caror respectare este necesara pentru a asigura sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si continutul si forma juridica adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concura la asigurarea unei legislatii care respecta principiul securitatii raporturilor juridice, avand claritatea si previzibilitatea necesare (Decizia nr. 26/2012 si Decizia nr. 445/2014). In mod concret, prin Decizia nr. 1/2014, Curtea Constitutionala a sanctionat paralelismul legislativ, constatand incalcarea art. 1 alin. (5) din Constitutie (paragrafele 111 si 113).

Reglementarea aceleiasi solutii juridice in cuprinsul aceluiasi act normativ afecteaza calitatea actului normativ astfel adoptat, sub aspectul lipsei de claritate si previzibilitate a acestuia. Or, art. 8 alin. (4) teza intai din Legea nr. 24/2000 dispune ca „Textul legislativ trebuie sa fie formulat clar, fluent si inteligibil, fara dificultati sintactice si pasaje obscure sau echivoce”. Suprapunerea legislativa cuprinsa la art. I pct. 32 si 33 din legea examinata contravine art. 1 alin. (5) din Constitutie, prin viciile de tehnica legislativa, aceasta fiind susceptibila in mod rezonabil sa genereze confuzii si neclaritati in procesul de interpretare si aplicare a legii.

In considerarea argumentelor expuse, va solicit sa admiteti sesizarea de neconstitutionalitate si sa constatati ca Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstitutionala.” - presedintele Romaniei, Klaus Werner Iohannis.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1294 (s) | 32 queries | Mysql time :0.023717 (s)