News Flash:

Un nou sistem de licentiere in Liga 1! "Nu se va mai lasa cu retrogradari"

23 Mai 2014
730 Vizualizari | 0 Comentarii
Razvan Burleanu
Razvan Burleanu, presedintele FRF, prezent la inaugurarea Muzeului Sportului Dinamovist, a dezvaluit ca din sezonul viitor, echipele vor beneficia de un nou sistem de licentiere, care nu va mai permite retrogradarea.

"Noi în momentul de fata am preluat un sistem de licentiere, îl mostenim si trebuie sa-l ducem pâna la finalul acestei editii de campionat. Din editia 2014/2015, vom avea un nou sistem de licentiere pentru cluburi, atât pentru cele de Liga I, cât si pentru cele care promoveaza din liga secunda. Nu se va mai lasa cu retrogradare asa cum este în momentul de fata, ci cu o depunctare, cu penalitati financiare, cu blocarea transferurilor pentru anumite perioade de timp. Altfel spus este un model care m-a surprins ca nu a fost implementat în România, mai ales ca în discutiile pe care le-am avut la nivel de UEFA am primit aceasta încurajare, nu ca am venit cu aceasta dorinta din partea cluburilor din România si s-a bucurat de mare trecere aceasta propunere", a spus seful FRF.

Citeste si: Razvan Burleanu rupe tacerea: "Mircea Sandu vrea sa fie din nou presedinte"

Razvan Burleanu a mai declarat ca sustine modificarea sistemului competitional din fotbalul românesc, începând de la Liga I pâna la Liga a III-a. Acesta a admis ca echipele puternice, plasate în prima parte a clasamentului, sunt avantajate: "Un sistem cu mai putine echipe avantajeaza echipele din prima parte a clasamentului. Echipele care sunt foarte interesate de ceea ce numim performanta în cupele europene. Pentru aceste echipe este un avantaj sa ai mai putine echipe, iar pentru spectatorii acestor echipe este iarasi un avantaj pentru ca va creste numarul de jocuri dintre echipele care aduc un numar mare de spectatori. În ce priveste echipele din a doua parte a clasamentului, vor avea nevoie, bineînteles de mai mult efort sa ramâna în primele 14. Totodata echipele care vin din esalonul secund sunt putin dezavantajate de acest sistem".

Citeste si: REVOLUTIE in fotbalul romanesc! Primele masuri pe care le ia Razvan Burleanu

Presedintele FRF sustine însa ca sistemul competitional are nevoie de o schimbare: "În mod cert, sistemul competitional din România si nu ne referim doar la cel de la Liga I, are nevoie de modificari de acest tip. Atât la nivel de Liga I, la Liga a II-a, cât si a III-a. De aceea discutam ca inclusiv din editia 2015 sa avem o singura divizie de Liga a II-a, iar numarul echipelor din liga a III-a sa creasca, subiect care se afla în dezbaterea Comitetului Executiv din data de 29 mai".
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

razvan burleanu licentiere liga i uefa
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0925 (s) | 33 queries | Mysql time :0.018241 (s)