News Flash:

Vasile Blaga, la DNA Ploiesti

16 Noiembrie 2016
634 Vizualizari | 0 Comentarii
Vasile Blaga
Fostul lider PNL, Vasile Blaga, s-a prezentat miercuri dimineata, la DNA Ploiesti, pentru efectuarea de acte procedurale in dosarul in care este urmarit penal, sub control judiciar, pentru trafic de influenta, potrivit Romania TV.
La intrarea in sediul DNA Ploiesti, Vasile Blaga le-a spus jurnalistilor ca tot ce are de declarat le va spune procurorilor. Surse judiciare au declarat ca la primele sale prezentari la DNA, Vasile Blaga a uzat de dreptul sau de a nu face declaratii in fata procurorilor.
Vasile Blaga este acuzat de primirea in mod repetat, in perioada 2011-2012, in trei randuri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum si de la Gheorghe Stefan a sumei de 500.000 euro, despre a caror provenienta avea cunostinta.
Procurorii sustin ca, in 2009, in cadrul formatiunii politice aflate la guvernare, a existat o intelegere vadita intre persoane cu functii de conducere, secretarul general Vasile Blaga si vicepresedintele Gheorghe Stefan, in sensul obtinerii de bani pentru partid.
"Potrivit intelegerii, acest lucru urma sa fie realizat prin numirea, cu ajutorul ministrilor desemnati politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor nationale si institutiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul carora sa se procedeze la atribuirea unor contracte de achizitie publica unor firme dispuse sa 'cotizeze' pentru formatiunea politica din care cei doi faceau parte. In acest sens, suspectul Stefan si-a folosit in mod direct influenta detinuta in mediul politic si a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort sa numeasca la conducerea unei companii nationale din domeniul energiei o anumita persoana", a precizat DNA.
Procurorii au constatat ca respectiva persoana fusese agreata de Gheorghe Stefan si Vasile Blaga si a fost dispusa sa contribuie, indirect, la finantarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferentiala a unor contracte de achizitie publica unor diverse societati indicate.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

vasile blaga dna
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1046 (s) | 32 queries | Mysql time :0.040216 (s)