News Flash:

Victima colaterala intr-un conflict iscat la Huedin

25 Februarie 2013
1556 Vizualizari | 0 Comentarii
Un baiat de 18 ani din Huedin a murit in timpul unei petreceri de Ziua Indragostitilor, dupa ce un alt tanar a intrat in sala de petrecere si a pulverizat spray paralizant.

Parchetul de pe langa Judecatoria Huedin efectueaza o ancheta in cazul elevului de 18 ani, care a murit sambata dimineata, dupa ce a plecat de la Balul indragostitilor organizat intr-o sala de festivitati din oras de catre tineri de la Liceul „Octavian Goga” si dispus retinerea unei persoane pentru 24 de ore.

Cercetarile procurorilor au relevat ca in noaptea de vineri spre sambata, in jurul orei 1.15, la Balul Indragostitilor a avut loc un conflict intre un grup de romi, care a intrat la petrecere, chiar daca sala era supravegheata de agenti de paza angajati, si Ioan Horea Morcan, de 28 de ani, patron al unei firme de constructii. El venise la petrecere invitat de unul dintre elevii Liceului „Octavian Goga” din oras. Morcan a folosit un spray paralizant contra agresorilor sai. In acel moment, cei 200 de elevi au intrat in panica si au parasit sala. Elevul Sergiu-Florin Trifu nu a fost implicat in conflict si se afla la aproximativ cinci metri de locul unde Morcan a folosit spray-ul. Sergiu-Florin Trifu a plecat imediat din sala, impreuna cu un prieten, dar pe scari i s-a facut rau. Acesta a decedat in urma unui stop cardio-respirator. Ioan Horea Morcan este patronul unei firme de constructii din Huedin si fiul preotului din localitate. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Cluj, Anca Bolba, a declarat ca barbatul este cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice. „Politistii l-au retinut pentru 24 de ore pe Ioan Horea M., in varsta de 28, din Huedin, care a participat la petrecere si a utilizat un spray iritant-lacrimogen. A fost retinut pentru savarsirea infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice, si urmeaza sa fi e prezentat, duminica, Parchetului de pe langa Judecatoria Huedin”, a spus Bolba. Judecatorii au decis ieri, ca Morcan sa fi e cercetat in stare de libertate, barbatul neavand voie sa paraseasca orasul Huedin.

Tanarul era perfect sanatos


Managerul Spitalului Orasenesc Huedin, Adriana Costin, a declarat ca medicii institutiei pe care o conduce nu au descoperit semne de iritatie chimica sau agresiune la tanarul de 18 ani care a murit dupa ce a participat la un bal. „Tanarul de 18 ani, care a fost adus la Spitalul Orasenesc Huedin in noaptea de vineri spre sambata, a fost consultat de doi medici. Nu au fost decelate semne de iritatie chimica locala sau agresiune. Trebuie asteptate concluziile medicilor legisti si rezultatele analizelor toxicologice in acest caz”, a spus Costin. Potrivit acesteia, din primele informatii, tanarul de 18 ani nu ar fi suferit de vreo afectiune cronica. Surse medicale au declarat ca tanarul ar fi decedat din cauza unui infarct miocardic. Mama lui Sergiu Trifu, Liliana Nicola, spune ca l-a sunat la 11 fara un sfert si l-a intrebat unde e si daca mai sta mult. Nu isi inchipuia ca peste doua ore el va fi mort. „Mi-a spus de la politie ca are o boala veche de inima, dar eu anul trecut i-am facut toate analizele si nu a suferit de nimic. Le-am facut amandoi si el nu a avut nimic. Stiu numai ca stranuta din cauza freonului de la spray. N-am avut niciodata nicio reclamatie. Nici pentru alcool. Era un baiat foarte bun”, a declarat Liliana Nicola, mama lui Sergiu Trifu. Matusa adolescentului a afirmat ca Sergiu Trifu a facut alergie la acel spray si a iesit afara din sala unde era balul, iar pe trepte a cazut fiindca i se facuse rau. „L-au calcat toti in picioare. Au sunat salvarea si nu a venit nimeni. A cazut el pentru ca eu cred ca a facut alergie de la spray-ul paralizant. Politia a fost acolo si a refuzat sa-l duca pana cand vine salvarea. Salvarea nu a venit si cand au vazut ca s-a innegrit la fata l-a dus politia, dar era mort. Asta este singurul baiat pe care il are sora mea. Mi se rupe sufletul. Era singurul copil al surorii mele”, zice Violeta Nicola, matusa adolescentului decedat.

Anchete peste anchete


Seful Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a afirmat ca tanarul care a murit in urma unui stop cardio-respirator era elev in clasa a XII-a la Liceul „Octavian Goga” din Huedin si ca nu a fost vorba despre un conflict, acesta prabusindu-se pe scarile de la iesirea din cladire. Valentin Cuibus a declarat, sambata, ca, dupa ce a aflat de incidentul de la Huedin, a trimis o echipa a Inspectoratului Scolar Judetean Cluj. „Petrecerea la care a participat tanarul de 18 ani care a decedat a fost organizata de scoala de Dragobete, acesta fi ind elev in clasa a XII-a la Liceul «Octavian Goga». Baiatul a plecat din locul in care se desfasura evenimentul si s-a prabusit pe scarile de la iesirea din cladire. Stim ca nu a fost vorba despre un conflict si tratam acest caz ca unul medical. Totul s-a intamplat la iesirea din cladire la plecarea spre casa, undeva spre ora 1.00. Discutia despre spray-ul iritant (n.r. – faptul ca ar fi murit dupa ce i-ar fi fost pulverizat spray lacrimogen in fata) nu este confirmata”, a precizat Cuibus. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Cluj, Anca Sidonia Bolba, a declarat, sambata, ca, in noaptea de vineri spre sambata, Politia orasului Huedin a fost sesizata prin 112 ca un tanar in stare de inconstienta se afla in fata unui magazin din localitate, deasupra caruia era localul unde acesta participase la bal. „Politistii au intervenit la locul indicat si au stabilit ca tanarul se numeste Sergiu Florin T., de 18 ani, din comuna Calatele, judetul Cluj, iar din cercetarile efectuate a rezultat ca acesta, in noaptea de vineri spre sambata, a participat la o petrecere organizata intr-o sala de nunti din localitate. Tanarului i s-au acordat primele ingrijiri medicale la fata locului si a fost transportat la Spitalul Orasenesc din Huedin, dar cu toate eforturile facute de medici pentru resuscitare acesta a decedat. Medicii au stabilit diagnosticul preliminar stop cardio-respirator, fara a fi constatate urme de violenta”, a spus Bolba. Potrivit acesteia, politistii au stabilit ca un barbat in varsta de 28 de ani, Ioan Horea M. din Huedin, care a participat la petrecere, a utilizat un spray iritant-lacrimogen. Pentru stabilirea cauzei mortii tanarului s-a solicitat la Institutul de Medicina Legala Cluj-Napoca efectuarea unei necropsii.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

judecatoria huedin balul indragostitilor spray paralizant decedat
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0712 (s) | 23 queries | Mysql time :0.010299 (s)