News Flash:

Victor Ponta: In 2016 nu mai candidez pentru functia de prim ministru

28 Iulie 2015
475 Vizualizari | 0 Comentarii
Victor Ponta
Premierul Victor Ponta a declarat luni seara ca nu va mai candida pentru functia de prim ministru in 2016, desi isi doreste ca actuala coalitie de guvernare sa castige alegerile parlamentare si sa dea din nou seful Executivului.

"Nu mai candidez in 2016 sa fiu prim-ministru. Chiar vreau sa fac lucruri bune, 5 ani de zile cred ca reprezinta un mandat important", a declarat Victor Ponta, la Antena 3.

Ponta a subliniat ca in coalitia de guvernare sunt colegi care pot fi buni premieri, dar nu a exclus posibilitatea ca intr-un viitor mai indepartat sa revina in aceasta functie.

"Niciodata nu se spune niciodata. In 2016 vreau sa castigam impreuna cu UNPR si cu ALDE din nou majoritatea. Sunt colegi care pot sa conduca Guvernul", a spus Victor Ponta.

Victor Ponta a vorbit din nou despre Codul Fiscal respins de Klaus Iohannis si a spus ca nu crede ca la sesiunea parlamentara extraordinara care va fi convocata la finele lunii august parlamentarii liberali vor vota altfel decat au facut-o initial: "Sunt convins ca acest Cod Fiscal fiind unul bun, si ceilalti de la minoritati, UDMR au onoare si nu vor spune: am votat ca prostii acum trei saptamani si acum ne razgandim

"E o mare greseala ca s-a dorit o dezbatere politica. Probabil o doamna (referire la Alina Gorghiu, n.r.) a inceput sa bazaie si s-a dus la Iohannis si i-a spus: daca face Ponta asta acum, noi ce mai facem cand venim?", a comentat Ponta.

Premierul a precizat ca nu a mai discutat cu presedintele Klaus Iohannis din data de 5 iunie, cand a fost chemat prima oara la DNA in dosarul lui Dan Sova, iar seful statului i-a cerut sa demisioneze. Totusi, Victor Ponta a dezvaluit detaliile unei discutii avute cu Iohannis pe tema dublarii alocatiilor: "Am o intamplare proaspata: miercuri idmineata, colegii mei de la Camera Deputatilor ma suna si imi spun: PNL a propus dublarea alocatiilor pentru copii. Zic: e un lucru bun, dar nici n-au cerut de la Ministerul de Finante o estimare. Dar ce facem acum? Am sunat la ministrul de finante si am sunat la presedintele Iohannis si i-am spus: «Avem aceasta problema, cum sa facem? Si presedintele a spus: «Hai sa o promulgam, ca gasim noi banii». Si a fost votata pe 1 iunie. Dar atentie, nici macar n-a fost intrebat ministrul de Finante".

Despre salariile demnitarilor Victor Ponta a spus din nou ca trebuie marite, dar ca problema poate fi reglementata doar prin legea salarizarii. "Cand am venit la guvernare, era 705 lei salariul minim si am impins salariile, iar cei cu vechime au ajuns sa aiba salariul unui debutant. Asta se rezolva prin legea salarizarii, dar dupa ce avem Codul Fiscal, pentru ca legea salarizarii se va intinde ca aplicare pe 3-5 ani", a spus Ponta.

Victor Ponta a mentionat ca, desi a sustinut-o pe Rovana Plumb in cursa pentru sefia interimara a PSD, nu inseamna ca nu are incredere in Liviu Dragnea. "Liviu Dragnea, timp de 5 ani si jumatate, a fost partenerul meu in conducere. Din momentul in care a fost ales, miercurea trecuta, i-am spus ca il voi ajuta si eu, asa cum si el m-a ajutat", a spus Ponta, adaugand ca nu l-a sustinut pe Dragnea la sefia partidului din cauza "propagandei stupide si idioate": "Ati vazut ce mi s-a intamplat mie: reduc TVA la alimente... aaa, dar esti un penal; suntem pe primul loc la crestere economica... da, dar esti un penal; am asigurat bani pentru pensie... da, dar esti un penal. E un tip de propaganda stupida, idioata si la un moment dat nu mai poti sa raspunzi la lucrurile importante ca trebuie sa raspunzi doamnei care striga"

prim ministru alegerile parlamentare seful executivului mandat
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1176 (s) | 35 queries | Mysql time :0.026722 (s)

loading...