Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a avut onoarea să participe la sesiunea solemnă din cadrul Galei Centenar UBB, organizată de către Universitatea „Babeș-Bolyai” cu ocazia aniversării unui secol de la înființarea Universității românești la Cluj.

Universitatea „Babeș-Bolyai” este cea mai bine plasată universitate românească în topurile internaționale. În numele comunității noastre, edilul a felicitat conducerea universității pentru performanțe și a transmis un mesaj de recunoștință pentru contribuția inegalabilă a UBB la dezvoltarea și promovarea municipiului Cluj-Napoca, pentru perpetuarea și valorificarea spiritului academic clujean și impactul pozitiv remarcabil asupra generațiilor de studenți ce reprezintă viitorul României.

La eveniment au participat importante cadre universitare din țară și din străinătate, reprezentanți ai administrațiilor centrale și locale și ierarhi locali ai Bisericii Ortodoxe Române și ai Bisericii Greco-Catolice.

coral