UPDATE ora 9:20 – Bilanțul morților a crescut la 11, între care și suspectul, plus o altă persoană, ale căror cadavre au fost găsite în această dimineață, în locuința presupusului atacator. Bărbatul ar fi lăsat o înregistare video în care revendică atacul și o scrisoare în care își exprimă convingerile de extremă-dreapta.ameninţarea unui terorism de extremă dreaptă îngrijorează cel mai mult autorităţile germane, mai ales de la uciderea unui ales german pro-migranţi, membru al partidului cancelarului Angela Merkel, în iunie anul trecut, notează AFP.

UPDATE ora 8:40 – În locuința atacatorului a mai fost găsită o persoană decedată. Autoritățile presupun că tot bărbatul care a declanșat atacurile din cele două baruri ar fi făcut și cea de-a noua crimă, după care s-ar fi sinucis.

UPDATE: Atacatorul a fost găsit, ulterior, mort în propria locuință. Cel mai probabil s-a sinucis după ce a omorât 8 persoane în atacul armat.

Presa locală, citată de BBC a anuntat ca opt persoane au fost ucise, iar alte cinci rănite grav, în urma atacului. Poliția a confirmat numarul victimelor : 8 morti si 5 raniti. 

Primul atac a avut loc într-un bar din centrul orașului, în timp ce al doilea a fost în cartierul Kesselstadt, scrie BBC News citând presa locală.

Trei persoane au fost ucise în primul atac și alte cinci în al doilea.

Potrivit politiei din Hanau, o persoana a deschis focul intr-un bar din centrul Hanau in jurul orei 22.00, ora locala. 

Atacurile au vizat baruri cu specific arab, potrivit presei locale.

Initial, politia din Hanau a anuntat doar ranirea mai multor persoane, in timp ce presa locala relata despre „câțiva morți”. 

Radioul regional Hessenschau a anunțat că împușcăturile au fost raportate în două baruri în care se fumează în mod obișnuit narghilea, scrie Mediafax.

Un numar impresionant de forte de politie si ambulante au fost trimise la fata locului.

Suspecții au fugit de la fața locului și erau inca în libertate si la aproape trei ore dupa atacuri.

Hanau este la 25 de km est de Frankfurt . coral