News Flash:

Vino la Ziua Portilor Deschise SANEX pentru a descoperi cum se fabrica placile ceramice

27 Aprilie 2016
630 Vizualizari | 0 Comentarii
Sanex
Sanex, S.A., parte a grupului Lasselsberger, principalul producator de placi ceramice din Romania, finalizeaza un proiect de investitii major in fabrica din Cluj-Napoca si va invita joi, 28 aprilie,  sa descoperiti traseul companiei in atingerea scopului de a deveni un promotor activ al industriei verzi din Romania.

De 45 de ani, Clujul este un reper in istoria de succes a producerii placilor ceramice in Romania, proces care, dincolo de creativitatea prin care ne surprinde permanent, implica si un grad ridicat de munca, traditie si experienta. De asemenea, conditia de baza pentru specialistii din aceasta industrie presupune permanenta conectare la inovatie sub toate aspectele sale: de la tendinte, tehnologie, cerinte, resurse si pana la grija fata de mediu.


Fabrica SANEX este cel mai mare producator de placi ceramice din Romania, aceasta livrand anual milioane de produse catre locuintele din intreaga tara si, in cadrul careia, in ultimele 9 luni, au fost realizate lucrari de modernizare prin intermediul proiectului „Greener production and management processes in the ceramic tiles industry in Romania - Green industry - Romania" („Responsabilitatea fata de mediu in productie si managementul proceselor in industria de placi ceramice din Romania - Industrie Verde - Romania") sustinut din fonduri acordate de catre Guvernul Norvegiei prin Granturile Norvegiene 2009-2014  in cadrul domeniului de finantare Inovare Verde in Industria din Romania.


Intrucat povestea unei placi ceramice inseamna, in zilele noastre, constientizarea responsabilitatii fata de mediu, SANEX finalizeaza constructia noului atomizor achizitionat in urma acestui proiect si care va permite eficientizarea fluxului de productie si imbunatatirea performantei ecologice a companiei. De asemenea, pe termen lung, noul echipament va avea un consum redus de gaz oferind o diminuare semnificativa a emisiilor de noxe in atmosfera, cu atat mai mult cu cat filtrele cu care este dotat sunt cele mai performante existente pe piata, ca masura suplimentara de protectie a mediului.


In acest sens, clujenii sunt asteptati joi, 28 aprilie, intre orele 12-14, la fabrica SANEX unde vor putea afla cum se fabrica o placa ceramica, pentru a intelege procesul de productie si schimbarile care inscriu astazi compania in randul producatorilor autohtoni renumiti atat pe plan local, cat si international.


Totodata, in cadrul vizitei, clujenii vor putea descoperi produsele SANEX comercializate sub brandurile Cesarom, Euroceramic, Casa Mia.


Programarea vizitelor se realizeaza telefonic, printr-un apel la numarul: 0372 640 800, iar accesul in cadrul fabricii se va face pe baza actului de identitate.


Depre SANEX S.A.


SANEX S.A. este cunoscuta in Romania de peste 44 ani ca producatorul de placi ceramice, (faianta, gresie si decoruri) cu o evolutie stabila in piata de profil. Integrarea in anul 2004 in portofoliul grupului austriac LASSELSBERGER, unul dintre cei mai mari producatori de placi ceramice din Europa, a adus societatii SANEX S.A. un aport semnificativ de know-how si o orientare mai accentuata spre cercetare si inovare, pentru alinierea la tendintele internationale.


Despre Programul Inovare Verde in Industria din Romania si Innovation Norway


Programul Inovare Verde in Industrie este un program de dezvoltare a afacerilor cu scopul de a creste competitivitatea intreprinderilor verzi, inclusiv ecologizarea industriilor existente, inovare verde si antreprenoriat verde. Programul Inovare Verde in Industria din Romania este administrat de catre Innovation Norway, o companie publica norvegiana cu sediul in Oslo, detinuta de Ministerul Norvegian al Comertului si Industriei si de municipalitatile judetene norvegiene. Innovation Norway este cel mai important instrument al Guvernului Norvegian pentru inovare si dezvoltare a intreprinderilor si a industriei norvegiene. In Romania, Innovation Norway are un birou de proiecte situat la Ambasada Regala a Norvegiei la Bucuresti si este Operator de Program pentru doua din programele incluse in Granturile Norvegiene si SEE 2009 - 2014. Pentru mai multe informatii despre program, va rugam sa vizitati site-ul dedicat programului: www.norwaygrants-greeninnovation.no.


Context: Prin Acordul pentru Spatiul Economic European (SEE), trei state non‐membre ale Uniunii Europene, respectiv Norvegia, Islanda si Liechtenstein, fac parte din Piata Interna Europeana si contribuie la coeziunea regionala prin intermediul unor programe precum Granturile SEE si cele Norvegiene. Dintre acestea, Norvegia este principalul donator, contribuind cu 97% din suma totala. Granturile SEE si norvegiene sunt de asemenea menite sa consolideze relatiile bilaterale dintre Norvegia si Romania. Pentru detalii suplimentare despre Granturile SEE si cele norvegiene, va rugam sa vizitati www.norvegia.ro, www.norwaygrants.ro si www.eeagrants.org .

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

lasselsberger
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0825 (s) | 23 queries | Mysql time :0.023546 (s)