News Flash:

Viorel Hrebenciuc, urmarit penal pentru marturie mincinoasa. A fost denuntat de Ioan Niculae

7 Aprilie 2016
1762 Vizualizari | 0 Comentarii
Viorel Hrebenciuc
Viorel Hrebenciuc a fost audiat la Parchetul judecatoriei sectorului 1, fiind pus sub invinuire pentru marturie mincinoasa in dosarul "Mita la PSD". Fostul politician a fost chemat de procurori pentru a da explicatii dupa ce a fost denuntat de Ioan Niculae.

Omul de afaceri Ioan Niculae, patronul echipei de fotbal Astra, nu uita si nu iarta. Suparat ca inca mai sta dupa gratii si ca sansele sa fie eliberat conditionat sunt tot mai mici, cel care a fost candva cel mai bogat roman l-a denuntat pe Viorel Hrebenciuc pe care il vrea langa el in spatele gratiilor.

Niculae spune ca fostul lider PSD l-ar fi presat sa finanteze ilegal campania prezidentiala a lui Mircea Geoana.

Care sunt sentintele din dosarul Mita la PSD

intim ca in aprilie 2015, omul de afaceri Ioan Niculae a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucuresti la 2 ani si 6 luni inchisoare cu executare, iar fostul presedinte al Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu, a primit 3 ani inchisoare cu executare, in dosarul "Mita la PSD".

 In acelasi dosar, Gheorghe Teodorescu (actionar al SC Insomar SRL) si Viorel Barac (director al SC Interagro SA) au fost condamnati la 2 ani si 6 luni inchisoare cu executare. Decizia este definitiva. Curtea de Apel a admis joi apelul DNA, dupa ce Judecatoria Sectorului 1 i-a achitat pe cei patru, printr-o decizie data pe 20 noiembrie 2013.

Procurorii anticoruptie i-au trimis in judecata pe 11 ianuarie 2012 pe Gheorghe Bunea Stancu si omul de afaceri Ioan Niculae, in dosarul privind finantarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidentiale din 2009, Mircea Geoana. Bunea Stancu, care era si presedinte al Organizatiei Judetene Braila a PSD, a fost acuzat de folosirea influentei si autoritatii ce rezulta din functia de conducere intr-un partid pentru a obtine pentru altul bani sau foloase necuvenite, iar Ioan Niculae, actionar principal al grupului Interagro SA, a fost acuzat de complicitate la fals in inscrisuri sub semnatura privata.

In acelasi dosar au fost deferiti justitiei Gheorghe Teodorescu, actionar al SC Insomar SRL, si Viorel Barac, director al SC Interagro SA, ambii pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Potrivit DNA, in cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu si-a folosit influenta si autoritatea rezultate din functia de presedinte al Organizatiei Judetene Braila a PSD pentru a obtine, cu incalcarea dispozitiilor legale ce privesc finantarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau sa fie folositi in campania electorala prezidentiala desfasurata la sfarsitul anului 2009 pentru sustinerea candidatului PSD Mircea Geoana.

viorel hrebenciuc marturie mincinoasa ioan niculae dosarul
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1178 (s) | 35 queries | Mysql time :0.029824 (s)

loading...