În județul Maramureș sunt izolate la domiciliu 259 de persoane, conform datelor furnizate de Dan Bucă, purtător de cuvânt al Prefecturii județene.

Nu există în județul Maramureș persoane aflate în carantină.

Soția băimăreanului depistat pozitiv cu coronavirus a fost și ea testată, iar rezulatul a fost negativ.

În același timp sunt monitorizate și persoanele care intră pe teritoriul țării și vin din Italia. În decursul nopții trecute, au intrat în țară prin punctul de trecere a frontierei de la Petea, 29 de maramureșeni. Aceștia au declarat că vin din Italia, neprezentând simptome specifice coronavirusului.

Duminică, 1 martie, numărul maramureșenilor care au venit din Italia și au intrat în țară prin vama Petea, a fost de 42. Toți erau asimptomatici.

coral