News Flash:

A fost finalizată așternerea primului strat de asfalt pe drumul județean 109A, pe raza localității Panticeu

3 Mai 2019
1034 Vizualizari | 0 Comentarii
DSCN3169

Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic și a locuitorilor din zonă faptul că pe drumul județean 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii, pe tronsonul care traversează localitatea Panticeu, a fost finalizată așternerea primului strat de asfalt, respectiv binder. În prealabil, au fost executate lucrări de așternere a stratului de piatră și alte lucrări pregătitoare în vederea asfaltării.

Reamintim, în acest context, faptul că lucrările de reabilitare și modernizare a drumului judeţean 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii sunt finanţate din fonduri europene și vizează un tronson cu o lungime de 38,3 kilometri, de la kilometrul 10+200 până la kilometrul 48+500.

Investiţia presupune lucrări complexe, în profunzimea drumului, pe toată lungimea sectorului vizat, începând de la fundație şi încheind cu două straturi de asfalt, binder şi strat de uzură. De asemenea, ea vizează realizarea de acostamente, șanțuri, rigole şi podeţe, racordări cu drumurile laterale, proiectul urmând să se finalizeze prin realizarea de marcaje şi semnalizare rutieră.

Importanța modernizării drumului judeţean DJ 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii este dată de faptul că acesta traversează regiunea de centru-nord a județului, deservind inclusiv zona metropolitană și localitatea Chinteni.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

DSCN3173.JPG
finalizare asfaltare drum judetean
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0950 (s) | 33 queries | Mysql time :0.038227 (s)