A fost finalizat proiectul tehnic de execuție al obiectivului: „Regenerarea zonei obelisc „Mihai Viteazul” prin crearea unui nou parc public în municipiul Turda”.

Amenajarea parcului Obelisc „Mihai Viteazul” pornește de la punerea în valoare a obeliscului, important reper istorico-cultural pentru municipiul Turda. Pentru realizarea lucrărilor aferente proiectului sunt propuse următoarele intervenții:

Amenajarea căii de acces – Aleea Obeliscului, a unei piste de biciclete și a zonei de parcare;

Amenajarea accesului în parc, aflat în linie dreaptă cu obeliscul lui Mihai Viteazul.

Amenajarea de zone pentru activități culturale/ de evenimente;( Turn de observare și scenă pentru evenimente, pavilion ceremonial, perete de apă și două fântâni)

Plantarea de specii proprii zonei, a căror textură și volumetrie se armonizează cu vegetația existentă.

Realizarea rețelei de iluminat public și montarea stâlpilor decorativi. Se va asigura atât iluminat de siguranță, pentru asigurarea utilizării sigure a spațiului după lăsarea întunericului, precum și iluminat decorativ, pentru punerea în valoare a elementelor vegetale și construite;

Realizarea unui sistem video de supraveghere a zonei;

Montarea de mobilier urban: bănci, jardiniere, cișmele, coșuri de gunoi, panouri informative, rastele pentru biciclete, cabine pentru depozitare și încărcare electrică, grătare decorative pentru arbori, hamace și toalete automate.

Prin implementarea acestui proiect, în valoare de 18.140.100,06 lei, cofinanțat cu fonduri europene, va fi amenajată o zonă cu potențial de excepție, ca spațiu în care natura regenerată invită vizitatorii la odihnă, relaxare, întâlniri și comunicare, iar astfel vom avea încă un punct de atracție în oraș.

Termenul de finalizare al proiectului este decembrie, 2023. coral