Starul american din filmele „Uite cine vorbește“ a încetat din viață pe 5 decembrie, după ce a fost diagnosticată recent cu cancer.

Kirstie Alley, dublă câștigătoare a unui premiu Emmy, celebră pentru rolul Rebecca Howe din serialul de comedie „Cheers“, a murit luni, de cancer, la 71 de ani. Trista veste a fost anunțată de copiii ei, care au publicat o declarație pe conturile de social media ale vedetei.

Kirstie Alley a murit la 71 de ani, după ce a fost diagnosticată recent cu cancer FOTO Profimedia

„Pentru prietenii noștr, din toată lumea… Vă anunțăm cu tristețe că mama noastră incredibilă, neînfricată și iubitoare a murit după o luptă cu un cancer descoperit recent. A fost înconjurată de familie și a luptat cu toate forțele, lăsându-ne cu certitudinea bucuriei ei nesfârșite de a trăi. A fost celebră pe ecran, dar a fost o mamă și o bunica chiar și mai uimitoare.

„Suntem recunoscători echipei incredibile de medici și asistente de la Centrul de Cancer Moffitt. Pofta de viață a mamei noastre, pasiunea pentru copiii, nepoții și numeroasele ei animale, ca să nu mai vorbim de bucuria ei veșnică de a crea ne inspiră să trăim viața la maximum, așa cum a făcut-o ea. Vă mulțumim pentru dragostea și rugăciunile voastre și vă rugăm să ne respectați intimitatea în acest moment dificil“, se arată în declarația copiilor actriței.

Cunoscută mai ales din seria de filme „Uite cine vorbește“, în care a jucat alături de John Travolta, Kirstie a mai jucat în pelicule precum "Nord şi Sud", alături de regretatul Patrick Swayze, și în serialul de comedie „Cheers“, care i-a adus și un premiu Emmy.

Kirstie Louise Alley s-a născut în Wichita (Kansas), în 1951, și s-a mutat la Los Angeles în 1980, unde a lucrat mai întâi ca designer de interior. La vremea respectivă, Alley era deja implicată în Biserica Scientologică și își trata dependența de cocaină.

Actriţa a recunoscut că a avut probleme cu drogurile în anii 70 și a dus numeroase bătălii cu dependența, de-a lungul timpului, care au lăsat urme pe chipul ei.  ''Pentru cei care nu știu multe despre mine, am fost dependentă de cocaină. Am renunţat la droguri în 1979 şi am jurat că voi cheltui pe flori aceeaşi sumă săptămânală pe care o dădeam pe droguri'', scria vedeta pe Twitter, în urmă cu câțiva ani.

Actriţa nu s-a luptat doar cu dependenţa de cocaină, ci şi cu kilogramele în plus. Kirstie a reuşit la un moment dat să slăbească spectaculos, dar a luat din nou proporţii.

Kirstie Louise Alley a fost una dintre figurile marcante ale Bisericii Scientologice Biserica Scientologică are multe celebrități în rândurile sale, iar Tom Cruise și John Travolta sunt unii dintre cei mai importanți membri. De altfel, încă de începutul anilor ’70, întemeietorul acestui cult, L. Ron Hubbard, a creat o organizație dedicată recrutării starurilor de la Hollywood. Urmașul său la conducerea bisericii, David Miscavige, a conștientizat valoarea pe care celebritățile o puteau aduce și a făcut, la rândul său, o prioritate din atragerea lor în rândurile bisericii.

Kirstie Alley a donat sume importante pentru acest cult, a contribuit la deschiderea unei  biserici în orașul ei natal și a  spus că Scientologia a ajutat-o să-și vindece dependența de droguri.  coral