Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Gherla cercetează un bărbat de 34 de ani din municipiul Gherla, judeţul Cluj, pentru violenţă în familie.

La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 19.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, despre faptul că pe strada Pescarilor din municipiul Gherla, o femeie de 38 de ani din municipiul Gherla a fost agresată de către soţul său, aceasta fiind lovită de mai multe ori cu un cuţit.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că victima a fost atacată de soţul ei, în urma unor neînţelegeri mai vechi, bărbatul în vârstă de 34 de ani încălcând cu această ocazie şi un ordin de protecţie existent în vigoare şi care îi interzicea să revină la domiciliu sau să se apropie la o distanţă mai mică de 20 de metri de soţia sa, tot ca urmare a unor fapte de violenţă în familie.

După comiterea faptei bărbatul a părăsit locul faptei, fiind ulterior identificat de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore. La expirarea perioadei de reţinere, bărbatul a fost prezentat magistraţilor din cadrul Judecătoriei Gherla care au dispus arestarea acestuia pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea infracţiunilor de „violență în familie”, și „încălcarea ordinului de protecție”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal şi Legea 217/2003.

coral