A început războiul. Vladimir Putin a anunțat, la ora 5 dimineața (ora României), începerea unei operațiuni militare pentru “demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei.

"Rugăciunile întregii lumi sunt alături de poporul ucrainean în această seară, în timp ce suferă un atac neprovocat şi nejustificat din partea forţelor militare ruse. Preşedintele Putin a ales un război premeditat care va aduce pierderi catastrofale de vieţi omeneşti şi suferinţă umană. Rusia este singura responsabilă pentru moartea şi distrugerea pe care le va aduce acest atac, iar Statele Unite şi aliații şi partenerii săi vor răspunde într-un mod unit şi decisiv. Lumea va trage Rusia la răspundere". a declarat președintele american Joe Biden, care a adăugat că monitorizează situaţia şi că se va întâlni cu ceilalţi lideri G7.

ora 6.33: Ministrul de externe al Ucrainei spune că Putin a lansat o „invazie la scară largă”

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a anunţat joi că Rusia a lansat o ”invazie la scară largă a Ucrainei” şi a îndemnat lumea să îl oprească pe preşedintele rus Vladimir Putin, transmit DPA şi Reuters.

Ora 6.27: Focuri de armă au fost auzite joi în apropierea aeroportului Boryspil din Kiev, precum şi mai multe explozii în alte locuri din capitala ucraineană, la scurt timp după ce Rusia a anunţat o operaţiune militară în Ucraina, a informat agenţia de ştiri Interfax, citând presa locală, transmite Reuters. Aeroportul a anulat zborurile şi a evacuat pasagerii şi personalul.

La scurt timp, presa internațională a relatat că au fost auzite explozii în mai multe orașe, inclusiv lângă capitala Kiev. SUA condamnă atacul “neprovocat și nejustificat”.

Într-o intervenţie la televiziunea de stat, Putin a anunţat acţiunile militare din Donbas, cerând forţelor militare ucrainene să depună armele şi să plece acasă, potrivit agenţiilor de stat RIA-Novosti şi TASS.

El a avertizat că toată responsabilitatea pentru o eventuală vărsare de sânge va reveni conştiinţei Guvernului Ucrinean,. declarându-se covins că trupele ruseşti îşi vor face datoria.

„Circumstanțele ne impun să luăm măsuri decisive și imediate. Republicile Populare Donbass s-au adresat Rusiei cu o cerere de ajutor. În acest sens, în conformitate cu articolul 51, Partea 7 din Carta ONU, cu sancțiunea Consiliului Federației și în temeiul tratatelor de prietenie ratificate de Adunarea Federală și a asistenței reciproce cu DPR și LPR, am decis să conduc o operațiune militară specială”, a spus Putin într-o alocuțiune televizată către ruși.

“Acțiunile noastre sunt de autoapărare împotriva amenințărilor care ni se adresează și față de un dezastru și mai mare decât cel care se întâmplă astăzi. Rusia modernă, chiar și după prăbușirea URSS și pierderea unei părți semnificative a potențialului său nuclear, este astăzi una dintre cele mai puternice puteri nucleare. În acest sens, nimeni nu ar trebui să aibă dubii că un atac direct asupra Rusiei va duce la înfrângerea agresorului și la consecințe grave pentru acestuia”, a mai spus Putin.

“Planurile noastre nu includ ocuparea teritoriilor ucrainene, nu vom impune nimănui nimic prin forță”, a spus Putin, fără a face însă o distincție clară între ocuparea întregii țări, o invazie, care presupune o incursiune militară temporară și ocuparea unei părți din teritoriu.

Jens Stoltenberg condamnă cu fermitate atacul Rusiei asupra Ucrainei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat cu fermitate joi atacul nesăbuit al Rusiei asupra Ucrainei, care pune în pericol nenumărate vieţi de civili, transmite Reuters.

El a spus că aliaţii se vor întâlni pentru a aborda noua agresiune a Rusiei.

”Suntem alături de poporul ucrainean în aceste momente teribile şi NATO va face tot ce este necesar pentru a-i proteja şi apăra pe toţi aliaţii”’, a mai declarat Stoltenberg.

Preşedintele Joe Biden denunţă un atac nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei

Preşedintele american Joe Biden a denunţat miercuri seara „atacul nejustificat” al Rusiei asupra Ucrainei, după ce omologul său rus Vladimir Putin a anunţat o operaţiune militară pentru a-i apăra pe separatiştii din estul ţării, informează AFP.

„Preşedintele Putin a ales (să lanseze) un război premeditat care va provoca suferinţe şi pierderi umane catastrofale”, a spus Biden într-un comunicat.

„Rusia singură este responsabilă pentru moartea şi distrugerea pe care le vor provoca acest atac”, a insistat liderul de la Casa Albă.

El a promis că „lumea va cere socoteală Rusiei”.

Preşedintele Biden a declarat, potrivit Reuters, că SUA şi aliaţii săi vor răspunde într-un mod unit şi decisiv şi a adăugat că se va coordona cu aliaţii NATO pentru a asigura un răspuns puternic şi unit la acţiunea Rusiei.

A anunţat, totodată, că va vorbi joi poporului american despre consecinţele pe care le va avea de suportat Rusia şi va discuta cu omologii săi din G7 despre acest subiect.

coral