Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în privința căruia s-au sesizat pentru violență în familie. Față de acesta, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu.

Conform probatoriului administrat, la data de 7 februarie a.c., bărbatul în vârstă de 38 de ani, din Florești, în timp ce se afla în locuința comună, pe fondul unor neînțelegeri și-ar fi agresat soția – o femeie în vârstă de 31 de ani.

De asemenea, la data de 8 februarie a.c., în timp ce se deplasau cu autoturismul pe raza localității Florești, bărbatul ar fi devenit din nou violent și ar fi agresat-o pe femeie, motiv pentru care aceasta ar fi sărit din autovehicul, solicitând ajutor trecătorilor.

În baza celor constatate, la data de 8 februarie a.c., polițiștii au emis de urgență un ordin de protecție provizoriu și s-au sesizat din oficiu pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, faptă prevăzută de Codul penal.

Totodată, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

La data de 9 februarie a.c., procurorii au confirmat ordinul de protecție provizoriu și au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de bărbat.

Cercetările continuă, sub coordonarea unității de parchet competente.

coral