Colegiul Tehnic „Raluca Ripan” Cluj-Napoca a organizat în zilele de 7 și 8 noiembrie, la sediul școlii, cea de-a treia ediție a Festivalului interjudețean de artă culinară dedicat elevilor – „Culinaria”, eveniment cofinanțat de Consiliul Județean Cluj.

Manifestarea a urmărit încurajarea dialogului intercultural prin intermediul gastronomiei și s-a adresat elevilor de diferite etnii din clasele VIII-XII ale mai multor școli.

Activitățile au avut loc sub forma unor prezentări creative ale unor obiceiuri şi tradiţii, prin dialog între elevi, prin discuţii şi conferinţe pe teme de nutriţie, prin realizarea unor reţete tradiţionale ale mai multor culturi etnice. În atelierele de gastronomie ale şcolii s-a gătit mâncare tradiţională săsească, ungurească, lipovenească, turcească, evreiască, grecească şi italienească.

La ediția din acest an au participat elevi din cadrul următoarelor instituții de învățământ preuniversitar: Colegiul Naţional „George Coşbuc” Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu, Liceul Teologic Reformat Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic „Alexandru Borza” Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic Nr. 1 Cluj-Napoca, Colegiul de Muzică „Sigismund Toduţă” Cluj-Napoca și Colegiul Tehnic „Raluca Ripan” Cluj-Napoca.

coral