Consiliul Permanent al UDMR a desemnat-o, în ședința de luni, pe Kacsó-Doboly Izabella-Mária, în funcția de secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului.

Kacsó-Doboly Izabella-Mária s-a născut la Hunedoara, are 37 de ani, de profesie este jurist. A studiat la Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Drept, respectiv la Universitatea Sapientia, Facultatea de Științe și Arte, unde a studiat Științe Europene și Internaționale.  A absolvit Colegiul de economie și drept Mikó Imre.

Cursurile de masterat le-a urmat la Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, unde a obținut diplomă în Technici avansate ale comunicării, iar la Universitatea din Petroșani a absolvit cursurile masterale de Administrație Publică și Dezvoltare Comunitară. Și-a finalizat studiile postuniversitare la Universitatea de Vest din Timișoara pe domeniul Managementul Resurselor Educaționale pentru Tineret.

Între 1997 și 1999 a fost vicepreședinte al Organizației Maghiare a Tineretului Democrat din Hunedoara, iar în 2000 a fondat Consiliul Elevilor Maghiari din Deva, numele actual este Consiliul Elevilor “Hauer Erik”. A participat și la Organizația națională a elevilor în calitate de vicepreședinte (MAKOSZ- Uniunea Liceenilor Maghiari din România). Între 2012-2015 a fost președintele Comitetului de monitorizare a Regulamentului  Conferinței Tineretului Maghiar din România, din 2017 este membru al consiliului de conducere. Din 2017 este președintele HUMMIT (Consiliul Tineretului Maghiar din Județul Hunedoara), iar din 2019 este vicepreședintele de tineret al UDMR al județului Hunedoara.

Din 2010 a lucrat la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara pe diferite funcții: în calitate de consilier pentru tineret, director executiv adjunct, actual director executiv.

coral