News Flash:

Accident „din filme” langă cel mai periculos drum din Cluj

5 Martie 2020
1404 Vizualizari | 0 Comentarii
tirtren

Un accident demn de filmele de acțiune s-a petrecut lângă cel mai periculos drum din Cluj în urmă cu puține momente, când șoferul unui TIR a acroșat un autoturism, a rupt parapetul drumului și a fost lovit de un tren.

S-a petrecut pe cel mai periculos drum din Cluj, DN1E60, în zona localității Bologa. Polițiștii ajunși la fața locului spun că șoferul unui TIR care se deplasa spre Oradea a pierdut controlul volanului într-o curbă, a acroșat un autoturism, a rupt parapetul și a intrat pe calea ferată, unde TIR-ul a fost lovit de un tren. ”Conducătorul unui ansamblu de vehicule se deplasa pe DN1E60 înspre Oradea, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers intrând în coliziune cu un autoturism ce se deplasa din sensul opus. În urma impactului ansamblul de vehicule a ajuns pe calea ferată. După aproximativ zece minute, conducătorul ansamblului de vehicule s-a urcat în cabina tirului, moment în care cabina a fost lovită de trenul Inter Regio ce se deplasa înspre Cluj-Napoca, rezultând rănirea conducătorului tirului”, au relatat polițiștii aflați la fața locului, care adaugă că accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a unui pasager din autoturism. și că pentru câteva zeci de minute traficul s-a desfășurat alternativ.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1234 (s) | 22 queries | Mysql time :0.057718 (s)