Ieri, 24 iulie, a avut loc un accident rutier între un șofer și un motociclist, în cartierul Zorilor.

Potrivit IPJ Cluj, un bărbat de 35 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea motociclul în sensul giratoriu de la intersecția străzii Frunzișului cu Observatorului, pe fondul nepăstrării unei distanțe de siguranță în mers față de autoturismul care circula în sens în fața sa, a intrat în coliziune față-spate cu acesta.

Autoturismul a fost condus de o femeie de 30 de ani, din județul Hunedoara.

Motociclistul a fost preluat de o ambulanță, fiind rănit cel mai probabil ușor.

IPJ Cluj mai anunță că cei doi au fost testați cu aparatul etilotest și au constatat că niciunul nu consumaseră alcool.

coral