Este anchetă la Spitalul din Arad, după ce o gravidă confirmată cu COVID-19 a murit. Femeia, în vârstă de 39 de ani, a decedat în ambulanță, între Arad și Timișoara. Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu, a acuzat că gravida a fost trimisă acolo fără ca ei să fie anunțați în prealabil și că pacienta a fost intubată mult prea târziu, când deja nivelul de oxigen era foarte scăzut. 

Femeia era însărcinată în 28 de săptămâni. În momentul în care s-a internat la Spitalul Judeţean Arad, gravida era asimptomatică, iar apoi starea s-a agravat și a fost transferată la Timișoara. Pe drum, însă, a murit.

"Din punctul nostru de vedere, acest caz este unul tragic, foarte grav. A pus probleme grave de comunicare în primul rând. Nu a fost anunțată nici Maternitatea Bega de acest transfer, nici noi.

Ieri, cineva de la Arad a decis transferul către Timișoara, fără să ne anunțe.

Am fi dorit ca acest transfer, dacă colegii de la Arad au considerat că este un caz care îi depășește, să fi venit mai repede, ca să putem să ajutăm pacienta. Din punctul nostru de vedere, având în vedere faptul că pacienta nu prezenta probleme ginecologice, era un caz clasic de ATI.

Deci ne punem întrebări, cum n-a putut fi manageriat la Arad. Noi am fi internat-o direct pe ATI. Avem semne de întrebare cu privire la momentul intubării. Pacienta era hipoxică încă de la Arad. Avea un nivel scăzut de oxigen în sânge. Acest lucru este cu atât mai important cu cât pacienta era însărcinată și este foarte import nivelul de oxigen pentru făt. Ea, nefiind intubată când a plecat pe salvare și fiind deja hipoxică, era previzibil că ar fi putut să se stopeze și să intre în top cardiorespirator.

Este revoltător că intubarea s-a făcut abia pe ambulanță", a declarat vineri managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu.

Medicul a spus că s-a încercat resuscitarea femeii de trei ori.

coral