Toată lumea a observat o schimbare la înfățișarea liderului de la Kremlin, motiv pentru care speculațiile au început să apară.

Vladimir Putin a negat că ar fi fost supus oricăror proceduri cosmetice pentru a-și îmbunătăți aspectul. Dar liderul rus, în vârstă de 69 de ani, pare să fi avut mai multe intervenții, de-a lungul anilor, potrivit unor experți în chirurgie estetică. Adevărul despre chipul schimbat al lui Vladimir Putin ar putea fi tocmai aceste operații estetice, multe la număr.

Ce operații ar fi făcut liderul rus

Chirurgul estetician din Marea Britanie, Gerard Lambe, a susținut că fața președintelui Rusiei prezintă semne revelatoare ale operațiilor cosmetice care l-au ajutat să-și mențină imaginea publică de lider dur și nemilos.

Botox

Zvonurile că Putin folosește injecții cu Botox pentru a reduce aspectul ridurilor de pe față au început în jurul anului 2011. La vremea aceea prim-ministru, a apărut la o întâlnire cu o vânătaie masivă în jurul ochiului.
Purtătorul de cuvânt a fost chiar nevoit să refuze, spunând: „Probabil așa a căzut lumina. Premierul este obosit.”
Revista liberală din Rusia, New Times, a mai dezbătut subiectul un an mai târziu într-un articol intitulat „Ce s-a întâmplat cu chipul lui Putin”? În articol, patru chirurgi plastici au fost de acord că este probabil ca Putin să fi fpcut injecții cu Botox pe frunte.

Umpluturi pentru obraji

Chipul lui Putin arată ca și cum i s-a pus umplutură în obraji. Umplerea obrajilor lui Putin păreau să apară chiar înainte de Jocurile Olimpice de la Soci din 2014 și după divorțul său de Lyudmila Ocheretnaya, cu care a fost căsătrit timp de treizeci de ani.
Dr. Lambe de la Clinica Reflect din Manchester a spus: „Conturul feței lui Putin s-a schimbat în mod clar de-a lungul anilor și, în timp ce forma feței noastre poate deveni mai subțire odată cu vârsta, a lui este vizibil mai lată și mai plinuță. Acest lucru s-ar datora în mare parte umplerii obrajilor. Aș spune că are în mod clar un chirurg estetic dedicat în echipa sa, deoarece aceste umpluturi au fost cu siguranță destul de subtile pentru început”, citează thesun.co.uk.

Ridicarea ochilor și a bărbiei

O altă procedură la care pare să fi fost supus președintele rus este o ridicare a ochilor și a bărbiei. Procedura de lifting a ochilor este de obicei efectuată pentru a îndepărta excesul de piele de pe pleoapele superioare. De asemenea, pentru a reduce slăbirea pleoapelor inferioare, oferind un aspect mai tineresc. O ridicare a pielii din jurul bărbiei servește la tratarea ridurilor și căderii pielii.

Patricia Wexler, un chirurg plastician din New York, a declarat: „Din ce în ce mai mulți bărbați în poziții de putere vin pentru proceduri”. Ea susține că, pe lângă botox și filler-ul de pe fața lui Putin, „aspectul lui bătut de vânt” ar putea fi rezultatul unei cure pentru a îndepărta pungile de sub ochii lui fost scufundați.

Adevărul despre chipul schimbat al lui Vladimir Putin

Specialiștii spun că Putin ar putea suferi de o afecțiune psihică numită dismorfofobism. Afecțiunea se referă la faptul că pacientul nu este mulțumit de aspectul său, indiferent câte operații ar face. Dana Miricioiu, unul dintre cei mai buni medici chirurgi plasticieni din România, a vorbit despre această afecțiune.

„Există o modificare psihică numită dismorfofobism pe care noi, medicii chirurgi plasticieni încercăm să o recunoaștem la pacienți. La unii o recunoaștem, la alții vedem că, de fapt, este doar o atingere a acestei laturi. Atunci când un pacient revine de mai multe ori nefiind mulţumit de înfățișarea pe care o are, dorind să schimbe şi ce a făcut a doua oară. Asta înseamnă că există o tulburare la nivel psihic de nemulțumire faţă de propria persoană, uneori de neîncredere în propria persoană, astfel încât el nu se mai recunoaște şi vrea să-şi schimbe înfățișarea”, a spus Dana Miricioiu, într-o emisiune televizată.

„Trăsăturile lui arată o faţă buhăită, nu a unui om gras”

Despre schimbarea aspectului feței lui Putin, ea mai spune că e nefirească pentru o persoană care înaintează în vârstă.

„În momentul în care îmbătrânim trăsăturile feţei se modifică, iar țesuturile feţei se subțiază. Aici vedem altceva, vedem o încărcătură cu material a feţei personajului. Îngrășarea dă un alt fel de comportament la nivelul feţei şi a corpului. Trăsăturile lui s-au modificat. Trăsăturile lui arată o faţă buhăită, nu a unui om gras. Este o a faţă a unui om care a depus mult lichid, poate şi de la injecțiile steroidice”, mai spune ea.

Vladimir Putin are un program zilnic de antrenament

Potrivit medicului, urmele inervențiilor chirurgicale ale lui Putin sunt certe și spun adevărul despre chipul schimbat al liderului rus.

„Intervențiile sunt clar multe şi faliate. Buzele nu mai sunt aceleași, nu mai are niciun relief. Ochii lui erau ochi exoftalmici, acum fanta este foarte îngustă, asta înseamnă că clar au fost intervenții chirurgicale la nivelul pleoapelor. Din punctul meu de vedere intervențiile la el sunt urâte. La urma urmei este dorinţa lui să facă lucrurile acestea. Problema este ce se află în spatele acestor intervenții. Aceşti indivizi sunt nişte indivizi care sunt destul de atent studiați, unii dintre ei chiar au traume din copilărie, unii dintre ei au tendința de a fi perfecționiști şi de a călca peste foarte multe lucruri”, a mai declarat Dana Miricioiu. coral