Comentariile facute de Luc Montagnier, premiat cu Nobel in 2008 pentru participarea sa la descoperirea HIV, au socat comunitatea stiintifica.

El afirma ca noul tip de coronavirus responsabil de epidemie de Covid-19 a fost creat de chinezi cu molecule din HIV. Intr-un interviu publicat pe site-urile frequencemedicale si pourquoidocteur, profesorul francez Luc Montagnier afirma ca SARS-CoV-2 este rezultatul unei tentative de fabricare a unui vaccin contra HIV. In realitate, este cert ca SARS-CoV-2, responsabil de actuala epidemie, nu a fost creat de om, noteaza rfi.fr.

Chiar coronavirusul demonstreaza acest lucru, prin analiza codului sau genetic. Foarte rapid, la inceputul epidemiei, cercetatorii chinezi au reusit sa o puna la dispozitia comunitatii stiintifice internationale. Cercetarea SARS-CoV-2, publicat de Kristian G. Andersen, Andrew Rambaut, W. Ian Lipkin, Edward C. Holmes si Robert F. Garry in Nature.com, ne arata multe despre originea sa.

Nicio urma de manipulare umana

Primul element: nu a putut fi creat de om. O interventie umana lasa urme. Toate tehnicile de biologie moleculara folosite astazi pentru manipularea virusurilor in scop terapeutic, de exemplu, lasa un gen de semnatura pe genomul sau. Cel al SARS-CoV-2 nu prezinta astfel de urme. Cu exceptia cazului in care presupusi manipulatori inventeaza o metoda de editare genomica cu totul noua, necunoscuta de restul lumii. Prin urmare se pare ca originea acestui coronavirus este naturala.

Acest studiu de genom ne indica mai precis ca virusul este inrudit cu SARS-CoV, responsabil de epidemia de SARS din 2002-2003, cu care are in comun mai putin de trei sferturi din informatiile genetice. Din acest motiv a fost numit astfel. Dar in aceasta familie de coronavirusuri, SARS-CoV-2 are o alta ruda, mult mai apropiata: RaTG13, un virus de la lilieci. Cele doua au in comun 96% dintre informatiile lor genetice. Ca urmare a acestei descoperiri a fost luata in calcul o maladie de origine animala.

Un virus non-optim

Un element final face posibila excluderea originii umane a acestui coronavirus: nu este optim. Pentru a infecta o gazda, un virus trebuie sa patrunda intr-una dintre celulele sale pentru a o "infecta", cu scopul de a produce alti virusi. Spre deosebire de bacterii, el nu este intr-adevar capabil sa se reproduca. Pentru a face acest lucru, el are nevoie de un fel de cheie pentru a trece de membrana celulelor. La SARS-CoV-2, exista specii de ventuze care il inconjoara.

Acestea pot deschide usor anumite celule pulmonare. Este motivul pentru care respiratia ingreunata si pneumoniile figureaza printre principalele simptome ale Covid-19. Cu toate acestea, daca acest coronavirus intra cu usurinta in celulele pulmonare, el ar putea sa o faca si mai usor. De ani, studiul referitor la ruda sa SARS-CoV a aratat oamenilor de stiinta care ar putea fi aceasta metoda optima.

Astfel, daca acest nou coronavirus ar fi fost creat in laborator, este foarte surprinzator faptul ca proiectantii sai nu l-au facut cat mai eficient posibil.

De ce Luc Montagnier vorbeste despre asemanari cu HIV? Raspunsul este simplu: secventele in cauza sunt, de fapt, foarte raspandite si frecvente la multe virusuri.

Genomul de SARS-CoV-2 nu are in realitate nimic surprinzator. El este similar pana la 96% cu cel al altui virus care infecteaza natural liliecii si stim ca tipurile de coronavirus se raspandesc din cand in cand de la animale la om, asa cum a fost cazul SARS-ului acum aproape 20 de ani.

Caracteristicile Covid-19, boala pe care o provoaca, au aceleasi directii: simptomele sale, contagiozitatea sau metoda de transmitere corespund cu ceea ce au aratat deja alte coronavirusuri din aceeasi familie. coral