Creşterea preţurilor la combustibil înseamnă că Ryanair nu va mai oferi zboruri la preţuri foarte mici, a declarat joi directorul executiv al Ryanair, Michael O’Leary.

„Nu există nicio îndoială că, tarifele noastre promoţionale foarte ieftine – tarifele de 1 euro, chiar şi cele de 9,99 euro – nu le veţi mai vedea în următorii ani”, a declarat O’Leary într-un interviu acordat la BBC Radio 4.

O’Leary a spus că se aşteaptă ca tariful mediu al Ryanair să crească de la aproximativ 40 de euro anul trecut la aproximativ 50 de euro în următorii cinci ani.

O’Leary a spus că este încrezător că numărul de pasageri ai companiei aeriene va rămâne constant, deoarece zborurile din segmentul low-cost vor fi în continuare populare.

„Credem că oamenii vor continua să zboare frecvent” a spus el.

coral