Adrian Cocan, fost jucător la Universitatea Cluj, a încetat din viață la 51 de ani. Acesta a jucat pentru ”Șepcile roșii” în sezonul 1992/1993.

Fostul jucător al Universității Cluj, Adrian Cocan, s-a stins din viață la vârsta de 51 de ani. Acesta a îmbrăcat tricoul alb-negru în sezonul 1992/1993. Întreaga familie “U” regretă dispariția sa. Clubul nostru transmite condoleanțe familiei și celor apropiați.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, sună mesajul clubului Universitatea Cluj.

Adrian Cocan a fost un produs al juniorilor de la Turda.

”Veste tristă pentru suporterii turdeni.

A încetat din viață fostul fotbalist Adrian Cocan (infarct miocardic), un produs 100% al centrului de copii și juniori de la Turda, care a ajuns ulterior în prima ligă a fotbalului românesc, fiind unul dintre jucătorii turdeni emblematici, prin seriozitate și dăruire pe terenul de fotbal.

Suntem alături de familia greu încercată de acest tragic eveniment.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!”, a anunțat Sticla Arieșul Turda.

coral