News Flash:

Aeroportul Internațional Cluj, premiat pentru amabilitatea personalului

4 Decembrie 2021
718 Vizualizari | 0 Comentarii
Aeroport Cluj

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a fost desemnat cel mai bun aeroport din țară la categoria - Amabilitatea Personalului. Premiul a fost acordat de agenția Vola.ro, în urma voturilor exprimate de clienții acesteia. Aeroportul Cluj a obținut cea mai mare notă la categoria - Amabilitatea Personalului - cu o medie de 9,1 din 10  și totodată a fost apreciat cu note foarte mari pentru curățenie, semnalizare și accesibilitate.

Sondajul a fost realizat anul acesta la sfârșitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie în rândul clienților Vola.ro, cea mai mare agenție de turism online din România, ce oferă servicii complete: bilete de avion de linie și low cost, city break-uri, pachete de vacanță, hoteluri, asigurări de călătorie și închiriere de mașini.  Respondenții au evaluat serviciile oferite de aeroporturile din țară în ceea ce privește amabilitatea personalului, curățenia, serviciile disponibile pe aeroport, semnalizarea, accesibilitatea și prețurile practicate.

“Suntem extrem de bucuroși de distincția obținută. Acest premiu este o recunoaștere a eforturilor pe care le depunem în fiecare zi pentru a oferi pasagerilor și colaboratorilor noștri servicii de cea mai bună calitate.  Siguranța, securitatea, confortul și calitatea serviciilor oferite pasagerilor noștri sunt principalele priorități pentru întreaga echipă a aeroportului clujean, astfel încât călătoria de pe Aeroportul Cluj să fie o experiența excelentă pentru toți pasagerii” a declarat David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj. 

Viorel Federiga, președinte C.A. Aeroportul Internațional Cluj: “Suntem onorați de premiul obținut și le mulțumim tuturor celor care au apreciat Aeroportul Internațional Cluj în cadrul sondajului realizat de Vola.ro. Îi asigurăm pe toți pasagerii că vom continua să depunem eforturi pentru dezvoltarea aeroportului clujean, pentru a ne consolida poziția de primul aeroport regional al țării și pentru a oferi servicii de cea mai bună calitate pasagerilor”.

Anul acesta Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a mai obținut distincția ATN Corporate Awards, acordată de o prestigioasă publicație de știri din domeniul transportului aerian și premiul pentru cel mai bun aeroport din Europa, la categoria sub 5 milioane de pasageri, acordat de ACI-Europe.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Screenshot_2021_12_04_at_09.38_.31_.png
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1277 (s) | 22 queries | Mysql time :0.040379 (s)