Un bărbat trecut de a doua tinerețe s-a simțit rău în magazinul Cora, dar aproape nimeni nu a sărit să îl ajute. Paznicul a ridicat din umeri, iar cei din magazin, majoritatea, erau indiferenți.
Ne-am dezumanizat sau societatea ne-a făcut ”neoameni”?
”Am intrat rapid în cora Romania Lujerului, cu gândul să iau cafea. La un moment dat aud o doamnă că vorbește mai tare și o văd cum încearcă să țină un bătrân, care era gata să cadă. Mă reped sa o ajut, îl prind de braț și mă opintesc să îl țin. Doamna are câteva produse în brațe și îl ține cu o mână. În jur, lumea se uită in cel mai "fericit" caz cu mirare. Restul cu indiferență. Îl sprijinim pe raftul de legume. Îmi zice că are o criză diabetică, nu îl mai țin picioarele. Le zic oamenilor din jur să cheme paza. Nu reușesc să îmi scot telefonul, să sun la 112. Apare un paznic, care se uită la noi cum încercăm să îl ținem pe om. Nu pot sa îi dau drumul, că pică. Devine tot mai greu și începe să cedeze. O doamnă aduce un coș de plastic, să îl lăsăm pe el. Nu am cum. Mă cert cu paznicul, care dă din umeri. Sun la 112, nu răspunde nimeni. De obicei mă sună înapoi. Deja sunt ud fleașcă, cu rucsacul în spate și cu domnul din ce în ce mai greu. Nu lasă căruțul din mână. Are mâinile încleștate. În căruț are o cârjă. Al doilea apel la 112. Îmi face legătura cu Smurd-ul. Încerc să le dau cât mai multe repere "E mare magazinul, domnule!", mi se zice. No shit?? Le zic ce are omul, unde suntem, închid. Apare o doamnă, medic, cu o trusă de la ceva clinică privată. Înțeleg că e medicul angajat acolo, la Cora Lujerului . Cu greu, ajutat în sfârșit, de un domn cărunt, îl lăsăm pe spate, cu capul pe o geantă. 193 glicemie. 19 cu 11 tensiunea. Îi dă o pastilă. Iau o sticlă de apă, omul bea, dă pe el, dar se mai liniștește.
Apare Smurd-ul, după nici 5 min de la apel. Îl preiau ei, mă dau la o parte.
O doamnă care voia ridichi e foarte contrariată și se uită urât la toată scena.
O mămică ii explică băiatului ei de nici 7 ani ce aparat e ăla de tensiune.
In afară de doamna care l-a prins în brațe și de domnul care m-a ajutat ulterior să îl întind pe bătrânel nu a intervenit nimeni. Nimeni!! Preț de câteva minute au trecut pe lângă noi, și-au făcut liniștiți cumpărăturile. Fără reacții. Ca niște roboți care își vedeau de treaba pt care erau programați.
Doctorița îmi zice că mai e o doamnă în vârstă, in capătul celălalt al magazinului, care a făcut o criză renală, de la ea venise. Stătea cineva cu doamna, așa că se întoarce la ea. Le spun băieților de la smurd că mai e cineva care are nevoie de ajutor. Bătrânul refuză internarea. "Nu vreau să îmi amputeze picioarele, deja nu mai am 3 degete la picior!", îmi zice.
Apucase să ia niște roșii, bietul de el. Le dă înapoi, după care deschide sacoșa aflată în cărucior, să-i arate paznicului că nu mai are nimic. Mi se rupe sufletul. Îl sună pe ginerele lui, să vină să îl ducă acasă. Și-a revenit, e pe picioarele lui, încă amețit. Face insulină de 3 ori pe zi. Și-a făcut azi o dată, dar…
Mă gândesc la tata, care e mai în vârstă decât domnul acesta, care a picat lat la metrou după tratamentul cu interferon, iar oamenii credeau că e beat. A avut noroc că era la Eroilor și l-au ajutat niște studenți la medicină…
Ce vreau sa vă zic… Dacă vedeți pe stradă sau în magazine oameni care au probleme, măcar sunați la 112, e gratis și nu pățiți nimic dacă sunați. Nu vă bazați pe faptul că sună careva. Și mie mi s-a zis că a sunat cineva, dar nu sunase nimeni. Și 112 e suprasolicitat acum, mai greu cu intervențiile.
Dar oamenii ăștia sunt părinții cuiva, sunt bunici. Și sunt victime sigure ale nepăsării și dezumanizării noastre dacă vom întoarce capul în alta parte. Sau vom cumpăra nenorocitele alea de ridichi”.
