FC Universitatea Cluj au perfectat un nou transfer în această perioadă, aducând un mijlocaș cu experiență, cu 176 de meciuri în prima ligă din România. Danie Novac este noul jucător al „Șepcilor roșii”.

Acesta este al treilea transfer pentru ardeleni în această vară, după ce aceștia au mai obținut semnăturile portarului Vlad Muțiu și a lui Laurențiu Rus, cel din urmă venit de la CSM Reșița.

Daniel Novac a jucat ultima oară pentru Chindia Târgoviște, în Liga 1, în acest sezon acumulând 16 meciuri în tricoul dâmbovițenilor.

Acesta are în palmares un singur trofeu, câștigat în 2017, când FC Voluntari a sfidat toate așteptările și s-a impus în Cupa României, învingând în finala competiției pe Astra Giurgiu.

„Am venit cu sufletul. Mă bucur că am ajuns în sfârșit aici. Am mai avut o discuție în anul în care am promovat cu cei de la Chindia dar din păcate nu s-a realizat. În acel an am suferit și eu, pot spune că meritau trei echipe sa promoveze.

Acum trebuie sa învățăm din greșelile trecutului și să ducem această echipă acolo unde îi este locul și anume în Liga 1. Alături de suporteri putem realiza acest obiectiv”, a declarat Novac astăzi, după semnarea contractului.

Mijlocașul de 32 de ani a trecut în cariera sa pe la numeroase echipe, începându-și cariera la Inter Gaz București. Novac a trecut apoi pe la echipa a doua a celor de la Poli Iași, după care a venit direct în Liga 1, jucând pentru Victoria Brănești.

Au urmat Oțelul Galați, pentru care nu a jucat niciun meci, Sportul Studențesc, Concordia Chiajna, CSMS Iași, FC Voluntari și Chindia Târgoviște, pe care a și ajutat-o, sezonul trecut, să promoveze în Liga 1.

coral