Alexandru Rafila a declarat, joi seară, că în maxim 10 zile sistemul de sănătate, în special ATI şi zonele de primiri urgenţe, vor intra în colaps. Reprezentantul României la OMS preconizează o creştere cu 40 la sută a numărului de cazuri de coronavirus, România ajungând astfel la 7.000 de cazuri pe zi. 

Alexandru Rafila susţine că dacă numărul de infectări cu coronavirus va continua să crească în acest ritm, sistemul sanitar și mai ales zona de Terapie Intensivă vor intra în colaps în maxim zece zile.

Medicul crede că va fi o creștere cu 40% a numărului de cazuri în doar 10 zile, când ar trebui să ne așteaptăm la un număr de aproximativ 7000 de noi cazuri pe zi.

"Mi-e greu să spun acum, dar evident că o creștere cu 40% a numărului de cazuri înregistrate în momentul de față e foarte posibil. Deci 7.000 de cazuri pe zi. Sigur, nu poți spune cu exactitate dintr-un număr total de cazuri câte persoane vor avea nevoie de Terapie Intensivă. Există și această piramidă a vârstelor, în sensul că dacă majoritatea celor care se îmbolnăvesc sunt tineri, nu au complicații, nu au nevoie de ATI. Deci depinde foarte mult de cine se îmbolnăvește. Dar eu nu mă uit doar la ce se întâmplă în România, ci și la ce se întâmplă în Europa. Creșterea și în Europa e foarte rapidă.

Odată cu răcirea vremii și reîntoarcerea la activități în interior, transmisibilitatea în mod sigur a crescut. Pe lângă asta, peste tot a existat această frondă dacă vreți, și OMS a comentat în sensul ăsta, a tinerilor care s-au expus inutil. Lucrul ăsta a creat inițial o masă de persoane infectate tinere, dar acum încep să afecteze și persoanele vârstnice", a explicat profesorul Rafila la B1 Tv.  

Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat, joi, 4.902 cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore. De asemenea, s-a înregistat un nou record în privinţa deceselor – 98 de morţi în 24 de ore. Şi numărul pacienţilor internaţi la ATI a crescut, fiind anunţate 778 de persoane infectate cu SARS-COV2 în stare gravă. Mai mult, încă un judeţ intră în scenariul roşu. Astăzi Clujul a depăşit coeficientul de 3 cazuri la mia de locuitori.

coral