Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Cluj a identificat în perioada 2020 și 2021 până în prezent, atât în urma sesizărilor primite, cât și a autosesizărilor comisarilor, au fost identificate în teren un număr de 219 amplasamente, pe care s-au abandonat/depozitat în mod ilegal deșeuri, informează Cluj24.

Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu Cluj au declarat pentru Cluj24 că zonele cele mai afectate sunt în localitățile Florești, Apahida, Baciu, Chinteni, Vultureni, Gilău și Cluj-Napoca, precum și în zonele destinate activităților de recreere.

”În urma controalelor efectuate în perioada 2020 și 2021 până în prezent au fost aplicate pe raza județului Cluj, un număr de 27 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 377.500 lei, atât persoanelor juridice, cât și fizice care au încălcat prevederile legislației de mediu în vigoare în ceea ce privește depozitarea/abandonarea deșeurilor în locuri nepermise”, au spus comisarii clujeni de mediu.

Nu au fost confiscate mijloace auto

Pentru neregulile constatate în urma verificărilor în teren, s-au întocmit un număr de 219 note de constatare prin care au fost dispuse producătorului/ deținătorului de deșeuri eliminarea acestora prin societăți autorizate pe linie de mediu, iar în cazul în care producătorul/ deținătorul de deșeuri este necunoscut, curățarea și refacerea mediului prin transport/ valorificare și eliminare vor fi suportate de către administrațiile publice locale pe raza cărora se află deșeurile.

”Până în prezent GNM Cluj nu a aplicat sancțiuni contravenționale complementare privind confiscarea mijloacelor auto de transport deșeuri”, au mai spus oficialii Gărzii de Mediu Cluj.

Instituția a încheiat un plan de acțiune comun cu Primăria Cluj-Napoca privind calitatea aerului și gestionarea deșeurilor pentru identificarea surselor ce creează disconfort vecinătăților prin activitățile desfășurate și luarea unor măsuri pentru reducerea și limitarea eventualelor poluări ale factorilor de mediu apă, aer, sol.

coral