La acțiune au participat 41 de salvatori din cinci centre salvaspeo acreditate, din România, precum și câte un participant din Polonia și Suedia, Salvamont-Salvaspeo Cluj fiind reprezentat de către 16 salvatori speologi.
Exerciţiul a constat în evacuarea unei persoane de la aproximativ 1,8 km, din adâncul peşterii, şi s-a desfăşurat în condiţii bune, punând în evidenţă capacitatea salvatorilor din diferite centre din ţară de a lucra împreună, folosind aceleaşi tipuri de echipamente şi tehnici.
Scopul acestui exerciţiu l-a constituit, de asemenea, şi profesionalizarea echipelor de salvatori în contextul creşterii numărului de solicitări de urgenţă care indică un accident grav în această zonă turistică intens vizitată de turişti şi alpinişti.
Peștera Șura Mare este traversată de un râu subteran care a dat ocazia salvatorilor să-și testeze capacitatea de interventie în condiții specifice - cascade, lacuri, semisifoane. La dificultatea evacuării au contribuit şi temperatura scăzută a apei şi pasajele foarte înguste.
© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1746 (s) | 33 queries | Mysql time :0.080225 (s)
Comentarii (0)