News Flash:

ANAF pune tunurile pe polulație. Sunt vizate persoanele fizice care activează în următoarele domenii

1 Martie 2022
10198 Vizualizari | 0 Comentarii
Anaf

Preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu, afirmă că instituţia pe care o conduce va colabora cu Inspecţia Muncii pentru o serie de controale care vor viza munca subdeclarată, ca parte a unei ţinte asumate de România în PNRR. Controalele vor începe în a doua parte a lunii martie. 

”În PNRR ne-am propus să operaţionalizăm până la finalul lunii martie un plan comun de acţiuni împreună cu Ministerul Muncii, mai precis Inspecţia Muncii, un plan comun de acţiuni care vizează prevenirea muncii subdeclarate. Este o ţintă în PNRR, în baza protocolului pe care noi deja îl aveam încheiat cu Inspecţia Muncii deja avem într-o fază avansată avizarea şi semnarea acestui plan comun de acţiuni, care va deveni operaţional în partea a doua a lunii martie, deci contribuabilii trebuie să se aştepte la verificări tematice din această perspectivă,  la care vom colabora cu colegii noştri de la Inspecţia Muncii. Nu vizăm un domeniu de activitate anume, ci vizăm toate domeniile de activitate în condiţiile în care constatăm că la contribuabil există un risc fiscal ridicat de conformare”, a declarat Mirela Călugăreanu în cadrul Conferinţei Anuale de Taxe a PwC România, conform zf.ro 

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1250 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037010 (s)