Anchetă la Vatican, după ce contul de Instagram al Papei a dat like unui model brazilian. Reprezentanții vor să afle cine este făptașul care a recurs la un asemenea gest.Natalia Garibotto a observat că profilul Papei, @franciscus, a dat like unei imagini în care ea apare îmbrăcată într-o costumație de școlăriță. Vestea s-a viralizat rapid și a stârnit un val de reacții în mediul online.

Vaticanul a anunțat că va investiga riguros situația. De asemenea, reprezentanții au subliniat faptul că este exclusă varianta ca însuși Papa Francisc să fi dat like acelei postări.

”Putem exclude faptul că like-ul a venit din partea Sanctității Sale”, a declarat un purtător de cuvânt de la Vatican pentru The Guardian.

Contul oficial al Papei are peste 7,4 milioane de fani și ar fi administrat de mai mulți angajați. Papa Francisc este extrem de popular pe rețelele de socializare, iar contul acestuia nu urmărește alte profiluri. De asemenea, pe Twitter, Papa este urmărit de 18,8 milioane de persoane. În 2017, a fost cel mai popular lider mondial de pe platforma de socializare.

Nu este prima dată când Vaticanul este pus într-o situație „delicată”

Cardinalul Becciu, care a fost silit să demisioneze de către Papă săptămâna trecută, a supravegheat şi achiziţii ale unor apartamente de lux din cartierul Knightsbridge din Londra, potrivit Financial Times. Demisia a apărut după ce cardinalul a supravegheat o investiţie suspectă tot în Londra.

Cardinalul, care a fost omul numărul doi în cadrul Secretariatului de Stat al Vaticanului, a supravegheat o investiţie care presupunea cumpărarea mai multor apartamente din Londra, în valoare de 95,75 de milioane de lire.

E-mailurile şi conturile financiare, consultate de Financial Times, arată că Angelo Becciu, cardinalul pe care Papa Francisc l-a forţat să demisioneze săptămâna trecută, a investit fondurile Vaticanului într-un portofoliu de apartamente de lux, situate în zona pieţei Cadogan din cartierul Knightsbridge, una dintre cele mai scumpe zone rezidenţiale din Londra.

Dezvăluirile privind achiziţiile suplimentare de proprietăţi de lux din Londra, decise de clericul italian în vârstă de 72 de ani, vin pe fondul unei investigaţii realizate de magistraţii Vaticanului asupra unei alte investiţii, de 350 de milioane, în imobiliare din cartierul Chelsea, pe care cardinalul Becciu a supravegheat-o în 2014. Ancheta a dus la inspecţii ale poliţiei la birourile Vaticanului, confiscări de documente, suspendări ale mai multor oficiali ai Sfântului Scaun şi o arestare.

Noile documente, care nu sugerează însă nicio acţiune greşită, aduc încă o dată în atenţia publicului activităţile financiare ale Secretariatului de Stat, biroul administraţiei centrale a Vaticanului, a cărui misiune este şi aceea de a investi sume de sute de milioane de euro proveniţi din donaţii ale credincioşilor catolici.

Cardinalul Becciu a fost omul numărul doi în cadrul Secretariatului între 2011 şi 2018. Vineri, el a spus că Papa Francisc i-a cerut să demisioneze şi a promis că îşi va apăra nevinovăţia în faţa tuturor acuzaţiilor de administrare defectuoasă a fondurilor Vaticanului. „Papa mi-a spus că nu mai are încredere în mine pentru că a primit un raport de la magistraţi, că am comis un act de deturnare de fonduri. I-am acceptat cererea de a mă retrage. Dar sunt nevinovat şi o voi arăta”, a spus cardinalul Becciu.

Potrivit documentelor, cardinalul a supravegheat o investiţie care presupunea cumpărarea mai multor apartamente din Londra, în Piaţa Cadogan, în Hans Place şi Pavilion Road. În total achiziţiile s-au ridicat la 95,75 de milioane de lire. Această sumă a fost parţial finanţată cu ipoteci de la fosta bancă elveţiană BSI şi de la banca Rothschild, conform contractelor de împrumut consultate de FT. Iar planul de dezvoltare a fost gestionat de o companie britanică numită Sloane şi Cadogan, cu scopul de a vinde cu un anumit profit apartamentele renovate.

Sloane & Cadogan, care nu este suspectată de nicio acţiune greşită, a refuzat să facă comentarii.

Cardinalul Becciu nu a răspuns la întrebările care i-au fost adresate de FT prin e-mail. Anterior a spus că investiţiile în proprietăţi din Londra reprezentau o acţiune acceptată de Vatican şi un mod de utilizare responsabilă a banilor încredinţaţi Secretariatului. coral