News Flash:

Angajații unei firme din Cluj, prinși la furat de motorină. Cum i-a umilit patronul

26 Decembrie 2022
5485 Vizualizari | 0 Comentarii
Prinsi la furat foto facebook

Patronul unei firme de transport cu baza în județul Cluj și-a surprins angajații în timp ce furau motorină din rezervoare. 

Șoferii erau foarte relaxați în cabinele TIR-urilor după ce au reușit să scoată probabil sute de litri de combustibil din rezervoarele TIR-urilor. Mai mult decât atât, cei doi șoferi nu s-au mulțumit cu furtul de motorină și au umblat și la marfa pe care ar fi trebuit să o transporte. Pentru că aceștia transportau produse de îngrijire și cosmetice, cei doi bărbați și-au însușit și câteva baxuri de șampon. Din păcate pentru cei doi și din fericire pentru conducerea companiei, totul a fost înregistrat, iar administratorul firmei anunță că cei doi indivizi au fost dați pe mâna polițiștilor, care le-au deschis dosare penale pentru furt. 

"Deși nu ne place să facem astfel de anunțuri, dorim să va prezentăm felul in care doi dintre soferii nostri au ales sa isi rotunjeasca veniturile: furand marfa si combustibil. În imaginile de mai jos, surprinse chiar în curtea bazei de la Cluj, se poate observa cum si-au umplut cabina de bidoane cu motorina si sampoane. Din păcate, cei doi nu s-au gândit ca orice transport este supravegheat și monitorizat tocmai pentru a descuraja astfel de fapte ilegale și ca vor avea de suportat consecințele. Nu cred ca mai este nevoie să menționăm faptul că făptașii s-au ales cu dosar penal" a anunțat compania pe grupul de Facebook, scrie stiridiaspora.ro. 

Șoferii de TIR, prinși la furat de motorină au devenit subiect de "bârfă" pe Facebook 

Postarea a devenit virală pe grupurile șoferilor de TIR din România, iar fapta, deși reprobabilă a fost încurajată de unii motivând că salariile oferite sunt prea mici. Alții însă, pe bună dreptate, au spus că fapte de genul acesta fac de râs breasla de șofer profesionist. De asemenea, unii șoferi au glumit pe seama întâmplării.

"Păi dacă s-au murdărit de la motorină, le trebuia oamenilor niște șampon, nu?" a scris un alt șofer. 

Alți șoferi au amintit și de necazul pe care unii dintre șoferii români îl produc conaționalilor, golindu-le rezervoarele în străinătate, mai ales în parcările nepăzite din Franța.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Screenshot_2022_12_26_at_16.04_.56_.png
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2245 (s) | 33 queries | Mysql time :0.088101 (s)