Prețurile pipărate din „orașul de 5 stele”, Cluj-Napoca, nu-i mai impresionează prea mult pe localnici. Însă, par de neexplicat pentru turiștii care vor să descopere orașul din inima Transilvaniei. Un antreprenor din București a decis să viziteze Târgul de Crăciun din Cluj în aceste zile și a rămas uimit de prețurile de acolo.

„Am fost într-o tură scurtă de Cluj, două zile, așa că am dat rapid o plimbare prin Târgul de Crăciun, în drum spre o întâlnire. Ce voiam să vă întreb: așa venituri mari aveți la Cluj încât vă permiteți langoș la 20 de lei? Întreb, fiindcă prețul pre-inflație era 3 lei, în inflație 5 lei, dar până la 20 de lei este o cale foarte, foarte lungă.”, a scris Tudor Galos, pe pagina de Facebook.

Întrebarea a stârnit o polemică în rândul internauților, unii urmăritori ai antreprenorului încercând să motiveze prețurile pipărate.

„Păi o căsuță costă 20.000 ron pentru cei cu produse handmade și 38.000 ron pentru cei cu mâncare.”, a comentat o clujeancă.

„Păi Primăria organizează aceste târguri, de obicei pentru localnici nu neapărat pentru turiști. De aceea și întrebarea mea era adresată localnicilor. Adică Primăria putea face un târg unde să nu ceară sumele astea de la firme, prețurile ar fi fost normale. Despre asta este vorba.”, a încheiat antreprenorul. 

În timp ce unii oameni s-au simțit ofensați de întrebare, alții au făcut haz de necaz, arată stiridecluj.ro

„E langos artizanala”, „E frământată de mâini dure, dar ferme, de bunicuțe ardelenești”, „Dacă nu ai mâncat langos de 20 de lei, ești sărac”, au fost doar unele dintre comentarii. 

coral