News Flash:

Aproape 5.000 de persoane și-au exprimat așteptările de la noua parte din Cluj, proiectul de reconversie urbană a platformei Carbochim. Spune și tu ce-ți dorești?

11 Mai 2022
377 Vizualizari | 0 Comentarii
Cea mai faina parte din Cluj esti tu

„Natura ne ajută să ne simțim relaxați”, „îmi doresc o zonă inovativă, creativă, distractivă”, „aș dori să fie interactivă, echilibrată între urban și natură, cu multiple zone de activități în aer liber, dar cu un touch de tehnologie de ultimă generație”, „ar fi minunat să putem ajunge cu ușurință până acolo”, „o galerie de artă ar fi un loc de destindere și de îmbogățire culturală și spirituală”, „este ceva normal ca al doilea oraș al țării să aibă și un IMAX”, „o zonă modernă, utilă, cu vibe de festival, de familie”, „spațiile sportive lipsesc din zonă”, „recomandarea unui specialist în domeniu este păstrarea arborilor autohtoni existenți și eliminarea celor invazivi” sunt câteva dintre gândurile comunității primite prin platforma www.partedincluj.ro. Până acum, în jur de 5.000 de persoane ne-au transmis ce așteaptă de la proiectul de reconversie urbană a platformei Carbochim. Vrem să te auzim și pe tine, pentru că suntem cu toții Parte din Cluj.

Noua Parte din Cluj, realizată prin cel mai amplu proiect de regenerare urbană dezvoltat până acum în România, de peste jumătate de miliard de euro, care transformă platforma industrială Carbochim, aflată la câteva minute de centrul orașului, într-o destinație deschisă comunității, pornește și de la vocea locuitorilor. Pentru că ei sunt cei care dau viață orașului, acum, dar și în viitor. Aproximativ 5.000 de persoane ne-au transmis până acum ce așteptări au de la noua dezvoltare, fie votând elementele prezentate pe www.partedincluj.ro, fie scriindu-ne părerea lor. Cei mai mulți își doresc spații verzi, apoi oportunități culturale, recreative și evenimente, dar și restaurante și cafenele, magazine și branduri exclusive, spații de joacă pentru copii și cinema. Urmează mobilitatea urbană, cu parcări și infrastructură pentru accesibilitate, facilitățile sportive, spațiile co-working și locuințe spațioase.

„Aș vrea să fie cel mai frumos parc din România, care să denote un respect pentru natură și green energy, care să conțină multe zone recreative și zone amenajate pentru evenimente în aer liber sau culturale, artistice. Ar fi frumos să fie lângă parc și un spațiu de co-working și de joacă pentru copii”, este părerea Renatei (30 ani).

„Un parc în care să domine vegetația, cu păstrarea malurilor naturale ale Someșului, în care suprafețele betonate să fie cât mai discrete”, crede Mircea (66 ani).

„Cel mai mult mi-aș dori să fie o zonă verde cu infrastructură adecvată (parcări/piste de bicicletă) care să includă și un loc de joacă pentru copii, dar și baruri/restaurante cu terase”, ne-a transmis Leopold (37 ani).

„Reabilitarea unor hale industriale pentru susținerea industriilor creative, fie că e vorba de arte vizuale, muzică, fashion, literatură, teatru, film”, crede Julia (44 ani).

„Piață de produse locale și tarabe cu mâncare într-o hală comună (o veche fabrică, ideal). O combinație între time out și piață agroalimentară”, este ceea ce dorește Darius (32 ani).

„Clujul are nevoie de drumuri, rute opționale de a ajunge din A în B pentru a aerisi traficul. Și are nevoie de parcări în zonele rezidențiale, fiindcă este un dezastru vânătoarea de parcări din aceste zone”, este mesajul lui Tamaș (23 ani).

Le mulțumim și așteptăm să aflăm cât mai multe gânduri despre Clujul așa cum este, dar și cum vă doriți să fie. „Cea mai faină parte din Cluj ești tu” și vrem să fii parte din noua parte a Clujului, vrem să știm ce îți dorești să devină acest loc. Intră pe www.partedincluj.ro și lasă-ne să-ți știm părerea!

Despre noua parte din Cluj -  reconversia platformei Carbochim

Viziunea pentru proiectul de reconversie urbană este întărită de cea a comunității, ale cărei așteptări se regăsesc în funcțiunile propuse. Cu o investiție de peste jumătate de miliard de euro a companiei IULIUS, platforma Carbochim va deveni un proiect al tuturor, Parte din Cluj, contribuind la dezvoltarea orașului cu:

-          o nouă grădină de 4 hectare, care va completa arcul verde al celor două parcuri existente – Feroviarilor și Armătura -, contribuind la cea mai mare zonă verde integrată din oraș;

-          amenajarea malului râului Someș ca zonă de agrement, cu facilități sportive și de recreere în aer liber, dar și traseu velo-pietonal, în consens cu masterplanul pentru culoarul verde-albastru al orașului;

-          două clădiri de patrimoniu industrial păstrate și convertite în spații culturale, respectiv de co-working, pentru susținerea inițiativelor locale;

-          centru dedicat artelor spectacolului, ca parteneriat cu Centrul Cultural Clujean, care va găzdui: concerte, spectacole de teatru și dans contemporan, evenimente de modă, design și arte media;

-          prima sală de spectacole integrată într-un proiect mixed-use din România, amfiteatru și spații pentru evenimente în aer liber;

-          cea mai mare destinație de shopping și entertainment din România – 115.000 mp;

-          peste 400 de magazine, branduri high-end, parc tematic de distracție pentru familii și noi concepte de entertainment, cel mai variat mix de cafenele cu tematică internațională și restaurante concept din țară, fresh market cu produse și preparate locale, food court cu zeci de restaurante și terasă în aer liber;

-          cea mai mare parcare subterană din România - peste 6.000 de locuri;

-          peste 3.500 de spații pentru biciclete și stații de încărcare a mașinilor electrice;

-          investiții în conectivitate și accesibilitate: un nou pod peste Someș, o pasarelă pietonală, noi sensuri giratorii, lărgiri de străzi,  facilități pentru mobilitate și transport alternativ;

-          o nouă generație de locuințe, aflate în etapa de proiectare, orientate către râul Someș și zona verde integrată din nordul orașului;

-          23.000 mp (prima etapă) – birouri inteligente verzi în viitorul pol de business;

-          suprafața amenajată a proiectului – peste 19 hectare.

În același timp, fabrica Carbochim va fi relocată anul acesta în fosta hală Tricotaje Someșul, din Bulevardul Muncii. Peste 5 milioane de euro vor fi investite în relocarea, modernizarea și retehnologizarea unității de producție, a cărei activitate nu va fi întreruptă.

 

 

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

vocea locuitorilor darius
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1263 (s) | 33 queries | Mysql time :0.038996 (s)