News Flash:

Arad: 56 de migranţi găsiţi ascunşi în două TIR-uri, la frontiera cu Ungaria

29 Septembrie 2022
247 Vizualizari | 0 Comentarii
Foto polita de frontiera

Poliţiştii de frontieră arădeni au prins 56 de migranţi, ascunşi în două TIR-uri încărcate cu piese auto şi componente electrice, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Migranţii sunt din Bangladesh, Nepal, India, Pakistan şi Egipt.

În noaptea de miercuri spre joi, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II a fost verificat un TIR condus de un român care transporta componente electrice pentru o societate comercială din Franţa.

"În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi printre mărfurile transportate, 48 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, India, Egipt şi Pakistan, ce au intrat legal în ţara noastră şi intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei", a informat, joi, Poliţia de Frontieră Arad.

Ulterior, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, au mai fost descoperiţi opt migranţi, ascunşi într-un TIR încărcat cu piese auto, condus de un român are transporta marfa în Germania. Călătorii clandestini sunt din India şi Pakistan, majoritatea solicitanţi de azil în România, şi "intenţionau să ajungă în mod fraudulos în Spaţiul Schengen".

Poliţiştii de frontieră menţionează că la acţiuni au fost folosiţi şi câinii antrenaţi cu scopul "întăririi dispozitivelor de acţiune pentru controlul şi supravegherea frontierei cu Ungaria în vederea prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale".

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1283 (s) | 22 queries | Mysql time :0.033866 (s)