Sâmbăta, 19 octombrie, vă invităm la vernisajul expoziției THE UNSEEN, eveniment în cadrul căruia artiști români își vor prezenta lucrările rezultate din rezidența de tip Art meets Science din Trieste, Oraș European al Științei 2020. 

Vernisajul are loc la ora 18:00, la Galeria Reflex, Iuliu Maniu nr.3, Cluj-Napoca. Expoziția este deschisă până duminică, 3 noiembrie 2019. 

Expoziția încheie programul de cercetare, rezidență și perioadă de producție a artiștilor Ioana Trușcă (București), Lucian Indrei (Cluj-Napoca), Maria Băcilă (Vienna), Hybrid Lab | Eranio Petrușka și Ana-Bianca Tudorică (Cluj-Napoca) și a grupului de arte performative AJARIOT.

Institute de cercetare partenere ale programului sunt SISSA Internațional School for Advanced Studies, Elettra Sincotrone Trieste, ICTP Internațional Center for Theoretical Physics, ICGEB Internațional Centre for Genetic Engineering and Biotechnology.

Rezidențele Scientifica sunt locul unde arta întâlnește știința, iar experiența comună a participanților rezultă dintr-o naturalețe și curiozitate comună, o expresie fundamentală a nevoii de a înțelege fenomenele complexe care stau la baza identității umane, a societății sau a mediului înconjurător. 

Întregul proces colaborativ dintre echipele de organizare, dintre artiștii români și cercetătorii stabiliți în Trieste a contribuit la dezvoltarea unei legături durabile între toți partenerii din proiect și a oferit consistența unei teme emergente, aceea a fuziunii dintre arte și științe, atât ca mod de cunoaștere, cât și ca instrument de dezvoltare culturală.

The Unseen explorează abordarea constructivistă a creării de sensuri, un proces activ prin care oamenii își interpretează experiențele și cunoștințele și le integrează activ. Nevăzutul reprezintă un mod de acces către înțelegerea lucrurilor subtile și imperceptibile din jurul nostru, oferind posibilități, perspective și interpretări noi. 

Experiența acestor scurte, dar intense acomodări este cea a conexiunii dintre oameni, pe cât este una a descoperirilor dintre cele două practici. Intervenția critică, experimentarea artistică sau ludică sunt răspunsuri ale curiozității și experimentării pe parcursul a două săptămâni de rezidență în Trieste.

Proiect organizat de Scientifica în parteneriat cu Fondatzione Internaționale Trieste și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Parteneri: Galeria Reflex, Uniunea Artiștilor Plastici din Romania | Filiala Interjudețeană Cluj Bistrița

coral